Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pierderi de 4,83 miliarde de lei din capitalizare pentru Bursa de Valori de la Bucureşti în această săptămână

bvb

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 4,83 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,66%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 131,35%.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 127,016 miliarde de lei, în perioada 26 - 30 octombrie, de la 131,852 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 244,067 milioane de lei, faţă de 105,493 milioane de lei în perioada 19 - 23 octombrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 28 octombrie, când s-au consemnat 72,72 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 27 octombrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 32,185 milioane de lei.

Atac sângeros în oraşul canadian Quebec - 7 victime! Poliţia a anunţat că a arestat un suspect

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 53,52 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 6,20%. În top 3 se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 37,116 milioane lei şi o scădere de 0,39% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile SIF Moldova, cu tranzacţii de 27,656 milioane de lei (-2,83%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Uztel (+10,45%), Altur (+7,41%) şi Turism Felix(+6,29%).

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Cos Târgovişte, care au înregistrat un declin de 27,19%, urmate de cele ale Turbomecanica (-8,03%) şi Sphera Franchise Group (-7,69%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.