DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pierderi de 49 de milioane de euro pentru Rompetrol Rafinare

kmgi rompetrol

Rompetrol Rafinare, parte a Grupului KMG International, a anunţat, joi, că a înregistrat pierderi de 48,98 milioane dolari în 2019, mai mari cu 77% faţă de cele din 2018 potrivit news.ro.

Cifra de afaceri netă a scăzut cu 1%, până la 5,186 miliarde dolari. Rezultatul operaţional (EBITDA) s-a diminuat cu 12%, până la 131 milioane de dolari, iar rezultatul consolidat net a fost unul negativ, de peste 48 de milioane de dolari.

”În 2019, cele două rafinării ale Grupului au înregistrat o creştere cu 7% a volumelor totale de materii prime procesate. Pentru prima dată în istoria sa de peste 40 de ani, rafinăria Petromidia a depăşit pragul de 6 milioane de tone - 6,33 milioane de tone, record istoric. De asemenea, rafinăria Vega Ploieşti a consemnat cifre record – 436 kt, faţă de cele 406 kt procesate în 2018”, se arată în comunicat.

Pe fondul volumelor de materie primă procesată, segmentul de distribuţie a înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte comercializarea carburanţilor. Astfel, în 2019, vânzările totale de carburanţi au consemnat o creştere de 5%, de la 2,38 milioane de tone în 2018, la 2,5 milioane de tone, anul trecut.

”Indicatorii financiari în scădere au fost influenţaţi în principal de fluctuaţiile marjei de rafinare (39,5 USD/t în 2019, comparativ cu 45,9 USD/t în 2018) şi factorii macroeconomici din România (deprecierea cu 7,5% a cursului RON/USD, inflaţia de 4% în 2019). De asemenea, la aceste rezultate s-au adaugat volatilitatea cotaţiilor de pe piaţa internaţională la materiile prime şi produsele petroliere finite”, se arată în comunicat.

Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere al României, cantităţile livrate catre subsidiarele KMG Internaţional din Bulgaria, Republica Moldova şi Georgia şi către partenerii din regiunea Mării Negre, ridicandu-se la 2,63 milioane de tone de produse petroliere – nivel apropiat celui din 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.