Amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare, despre retragerea trupelor americane: 'Statele Unite rămân extrem de angajate'

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 06-11-2025 13:19

Actualizat: 06-11-2025 13:24

Article thumbnail

Sursă foto: STIRIPESURSE.RO / Eugen Dinu

Amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare, a venit cu un mesaj, la solicitarea STIRIPESURSE.RO, despre retragerea trupelor americane din România.

Amiralul Vandier a precizat că întreaga operațiune trebuie privită în ansamblul global.

Mai mult, potrivit Comandantului Suprem Aliat pentru Transformare, în urma pătrunderii dronelor rusești în spațiul aerian polonez, s-a creat Santinela Estică.

„Efectul a ceea ce facem nu este măsurat numai în numărul de trupe care sunt aici sau în altă parte, ci de cum ne angajăm capacitățile”, a mai precizat el, răspunzând la întrebarea reporterului STIRIPESURSE.RO.

Amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare, despre retragerea trupelor americane: „Statele Unite rămân extrem de angajate”

Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Domnule amiral, aveți un mesaj pentru românii care sunt îngrijorați, după plecarea trupelor americane?

Amiralul Pierre Vandier, Comandantul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT): Trebuie privit în ansamblul global.

Unul dintre efectele incursiunii dronelor (n.r. - ruse) în Polonia este crearea Santinelei Estice, care în fapt reprezintă o schimbare la scară majoră în ceea ce privește apărarea frontierelor.

SACEUER a creat posibilitatea de angaja toate capacitățile pe o traiectorie globală, nu se limitează doar la fiecare națiune.

Asta înseamnă că toate avioanele care decolează din nordul graniței și până în sudul graniței estice sunt parte a aceleiași operațiuni.

Așadar, trebuie privit din această perspectivă pozitivă că Statele Unite rămân extrem de angajate.

Efectul a ceea ce facem nu este măsurat numai în numărul de trupe care sunt aici sau în altă parte, ci de cum ne angajăm capacitățile.

Și cred că facem mari progrese, datorită națiunilor membre.

„Ajustarea trupelor americane nu este neobișnuită”

Și Tarja Jaakkola, asistenta secretarului general NATO pentru Industria de Apărare, a răspuns la întrebarea reporterului STIRIPESURSE.RO.

Aceasta a precizat că trebuie reținut faptul că „ajustarea trupelor americane nu este neobișnuită”.

Tarja Jaakkola, asistenta secretarului general NATO pentru Industria de Apărare: Ce trebuie să reținem este că ajustarea trupelor americane nu este neobișnuită.

Chiar și cu această ajustare, prezența trupelor americane în Europa rămâne la un nivel ridicat față de cum a fost vreme de mulți ani.

Astfel, avem mai multe trupe în Europa și urmează să ajungem la nivelul de dinainte de 2022. Așa că nu este ceva neobișnuit.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri