Cea de-a patra rundă de procese de creștere a capacității, care vizează reducerea blocajelor fizice, a eșuat în iulie în Ungaria, România, Bulgaria, Grecia, Ucraina și Moldova, deoarece interesul obligatoriu al pieței nu a dus la teste economice pozitive, relatează Ceenergy News.
Este deosebit de dureros pentru regiunea ECE, deoarece acest eșec împiedică, pentru moment, realizarea rapidă (adică 2028-2029) a Coridorului Vertical, o opțiune pentru piețele din regiune de a avea acces la mai multe surse alternative de gaze. Este ușor de spus că, dacă piețele nu au manifestat niciun interes, de ce să ne mai chinuim? Situația este mult mai complexă decât atât, iar eșecul procedurii armonizate aduce în prim plan critica de lungă durată a întregului proces incremental. Permiteți-mi să explic de ce credem că procesul introdus inițial este depășit.
Dezvoltarea infrastructurii este încă necesară în ECE
Piețele gazelor naturale au fost zguduite în ultimii 2-3 ani de diverse evoluții ale pieței și provocări geopolitice, care au determinat industria să își regândească strategiile și operațiunile de decenii. Având în vedere că rutele și sursele istorice de aprovizionare s-au răsturnat și au luat direcții de curgere complet diferite, piața încă trebuie să se lupte cu reglementări neadecvate pentru condițiile dinamice actuale ale pieței.
Deși piețele de gaze din Europa Centrală și de Est (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Slovenia, Croația, Austria) au parcurs un drum lung, cu proiecte de diversificare de importanță strategică care au intrat în funcțiune în ultimii zece ani, având în vedere situația geopolitică dificilă, regiunea se află într-un moment crucial al parcursului său energetic: cu dorința de zece ani de a spori cantitatea de surse alternative de aprovizionare cu gaze și de a diversifica rutele, harta infrastructurii de gaze din regiune a cunoscut noi puncte de aprovizionare, o mai bună conectivitate transfrontalieră și o integrare mai profundă a pieței.
Cu toate acestea, există diferențe între țări, iar țările fără ieșire la mare, precum Ungaria, caută, de asemenea, mai multe surse alternative din direcția sudică. Acesta a fost deja cazul, deoarece din 2021 au sosit mai multe livrări prin punctele de intrare sârbești, românești și croate.
În ciuda intensificării eforturilor de diversificare, există încă limitări fizice, comerciale și de reglementare. În acest articol aș dori să mă concentrez asupra ultimului exemplu și să detaliez trecutul, prezentul și viitorul așa-numitului proces de creștere a capacității și motivul pentru care acesta a blocat complet dezvoltarea de proiecte alternative care vizează o mai bună securitate a aprovizionării, integrarea pieței, concurența și lichiditatea.
Cum a început...
La începutul și mijlocul anilor 2010, piața europeană a gazelor naturale și infrastructura aferentă se caracterizau printr-o utilizare ridicată, o cerere mare, cu interese pe termen lung și o rețea de gaze matură și bine conectată. Cel puțin așa arătau piețele interconectate și integrate din Europa de Vest, dar regiunea ECE era încă fragmentată și dependentă de un singur furnizor, cu o lichiditate marginală a pieței. A fost momentul în care sistemul de infrastructură a început să recupereze teren cu mai multe puncte de interconectare transfrontaliere. În Ungaria, IP-urile croate, românești și slovace au intrat în funcțiune.
Codul de rețea CAM modificat relevant a fost impus de Regulamentul privind gazele din Pachetul privind gazele din 2009, redactarea sa a început în 2013, dar, după o lungă perioadă de negociere și iterație, în momentul în care a fost introdus în 2017, acesta nu se mai adapta la situația schimbată a pieței de atunci. Procesul de creștere a capacității a fost introdus în aceste circumstanțe prin Regulamentul (UE) 2017/459 al Comisiei ca un proces simplificat și armonizat la nivelul Uniunii care, prin proceduri bazate pe piață, ar putea conduce la o posibilă creștere viitoare a capacității tehnice existente sau la o posibilă capacitate nouă. Noua procedură de creștere a capacității de atunci a fost lungă și complicată, având obligația ca OTS-urile din sectorul gazelor naturale să evalueze cererea de pe piață cel puțin la fiecare al doilea an (impar) în punctele lor de interconectare comune sau nou planificate. Cu toate acestea, aceste proceduri nu au avut niciodată succes.
Critici emergente cu privire la regulă
De ceva timp, OTS europeni critică procesul de creștere a capacității din mai multe motive.
Începând cu 2017, au existat trei (plus cea actuală) runde de proceduri, toate eșuând (cu excepția proiectului TAP, care s-a bucurat de reguli de exceptare). Atunci când se compară statisticile generale între numărul de proiecte care au fost preluate după evaluările inițiale ale cererii și numărul de proiecte care au fost în cele din urmă oferite în cadrul licitațiilor anuale sau prin proceduri alternative, se observă că, în ciclul 2017-2019, doar 40 % dintre proiecte au ajuns din faza neobligatorie în faza obligatorie, comparativ cu 67 % dintre proiectele din ciclul 2019-2021. În acest al treilea ciclu al procesului, acest procent a scăzut din nou la 50 %.
După cum ENTSOG, Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze, a subliniat, de asemenea, cu diferite ocazii, este evident că a existat întotdeauna o cantitate relevantă de cerere neangajantă de capacitate suplimentară. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că cererea neobligatorie, care de fapt a crescut între ciclurile anterioare, a scăzut din nou semnificativ în cel de-al treilea ciclu.
După cele trei cicluri, cea de-a patra procedură incrementală, care implică punctul de interconectare RO-HU, parte atât a inițiativei Coridorul vertical, cât și a Inelului de solidaritate, a avut loc în luna iulie a acestui an. Ce am învățat din aceasta? Deși a existat un anumit interes pentru creșterea primului nivel la 3 miliarde de metri cubi (bcm) de la 2,6 bcm în prezent, ceea ce a dus la un test economic pozitiv din partea Ungariei, testul paralel din România, unde dezvoltările necesare și costurile de investiții necesare ar fi fost mult mai mari pentru punerea în aplicare a nivelului echivalent, a fost totuși negativ în cele din urmă. Prin urmare, procedura comună nu va face posibilă dezvoltarea propunerilor de proiecte și este foarte probabil ca ruta alternativă planificată, Coridorul vertical, să sufere întârzieri semnificative și să nu fie realist să fie coordonată și stabilită cu succes în cadrul incremental actual.
FGSZ [operatorul sistemului de transport de gaze din Ungaria] și-a exprimat, de asemenea, îngrijorările mai devreme și chiar a câștigat un proces împotriva ACER (în care Comisia a intervenit în sprijinul ACER) privind creșterea capacității punctului de interconectare a gazelor dintre Ungaria și Austria la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în 2022. Împreună cu MEKH, Agenția Națională Maghiară de Reglementare, ne-am demonstrat dreptul și am semnalat cu succes practica operațională juridică incorectă pe baza căreia a fost pronunțată o decizie greșită împotriva FGSZ. CEJ a concluzionat că Comisia nu era competentă să adopte dispozițiile unui proces care ar putea impune obligația unui OTS de a crea capacitate suplimentară, iar Curtea a declarat inaplicabile dispozițiile capitolului V. din CAM NC și a anulat decizia ACER, care a fost adoptată pe baza acestor dispoziții.
Cu toate acestea, hotărârea a provocat o anumită confuzie la nivelul întregii piețe în cadrul comunității OTS și a creat posibile incertitudini cu privire la viitoarele proiecte incrementale. Cu toate acestea, deoarece nu a existat nicio procedură revizuită, licitațiile de capacitate incrementală au fost efectuate în conformitate cu procedura inițială, care a fost invalidată chiar de CEJ. Faptul că am respectat în continuare regula invalidă existentă, fără nicio revizuire prevăzută, demonstrează cu siguranță angajamentul nostru și al altor OTS.
În ceea ce privește procesul, acesta începe cu faza neobligatorie. Deoarece aceasta este neobligatorie, fără repercusiuni viitoare, expeditorii manifestă, de obicei, un interes ridicat și o pot folosi, practic, ca pe o fază de testare care duce la examinarea soluțiilor de creștere a capacității. Acesta este motivul pentru care, de obicei, ofertele sunt runde fără caracter obligatoriu ridicate, care conduc apoi OTS la procese pregătitoare inutile, consumatoare de timp și costisitoare, în condițiile în care cererea indicată în timpul fazei fără caracter obligatoriu este insuficientă. Astfel de proceduri administrative lungi și complexe scot în evidență punctele slabe ale regulamentului privind capacitatea suplimentară, care a fost altfel conceput pentru a simplifica și dezvolta piața gazelor.
Piața gazelor naturale, care a fost modificată și este chiar și în prezent de natură volatilă și imprevizibilă, nu mai este ceea ce era în momentul intrării în vigoare a NC CAM în 2015. În aceste condiții, expeditorii nu dispun de previziunile comerciale necesare și de bazele pieței și este complet nerealist să ne așteptăm ca aceștia să rezerve capacitate chiar și cu cinci, zece sau cincisprezece ani în avans, mai ales că realizarea și comercializarea acestor evoluții durează de obicei doi-cinci ani. Această regulă nu a fost viabilă nici măcar la prima aplicare, în 2017, iar piețele gazelor au devenit și mai imprevizibile de atunci. Dar, dacă nu există un angajament pe termen lung, un OTS nu are nicio intenție și nicio acoperire financiară pentru investiții uriașe inițiate de piață, deoarece investiția probabil nu va fi rentabilă.
În plus, având în vedere că aceste proceduri se prelungesc adesea, mediul de piață și condițiile dintre cerere și ofertă s-ar putea schimba complet față de perioada inițială, chiar și în momentul în care creșterea de capacitate respectivă va fi pusă în aplicare. Care comerciant ar fi pregătit astăzi să se angajeze începând din 2029 și până în 2039 pentru capacități suplimentare într-o lume atât de volatilă? Chiar și întrebarea este un pic absurdă și, din păcate, procedura incrementală RO-HU nereușită subliniază, de asemenea, acest lucru.
Astfel, rundele nereușite din întreaga Europă dovedesc că actualul regim de reglementare al UE nu oferă cadrul adecvat pentru investițiile în creșterea capacității care sunt, totuși, încă necesare în această parte a Europei și ar trebui monitorizat dacă rețelele actuale sunt adecvate și eficiente pentru a gestiona schimbarea modelelor de flux. Această incertitudine limitează, de asemenea, dorința expeditorilor de a se angaja pe termen lung, chiar dacă diverse puncte de interconectare au devenit congestionate atât anterior, cât și recent. Din punctul nostru de vedere, instrumentul european bazat pe piață pentru dezvoltarea infrastructurilor a fost cel care a paralizat în mare măsură dezvoltările viitoare.
În ciuda numeroaselor preocupări (de exemplu, procesul FGSZ) cu privire la soliditatea codurilor de rețea și a întregului proces, până în prezent nu au existat propuneri de revizuire sau modificare din partea UE. În ceea ce privește viitoarea reglementare, noul pachet privind hidrogenul și gazele și noul regulament elimină eroarea actuală de autorizare insuficientă și, prin acordarea de competențe de reglementare Comisiei, introduce noțiunea lipsă (capacitatea incrementală) în cadrul alocării capacității și al gestionării congestiilor. Aceasta înseamnă că dispozițiile privind procesul incremental ar putea fi adoptate ulterior, întrebarea rămânând dacă și cum noul regulament poate gestiona aceste preocupări critice. OST-urile de gaze sunt pregătite să participe la acest proces.
Cu toate acestea, direcțiile politice arată în direcții diferite. Având în vedere schimbarea mediului, se pare că obiectivele de politică și dezvoltarea bazată pe piață a proiectelor de securitate a aprovizionării se contrazic reciproc, deoarece, în prezent, nu mai există fonduri disponibile pentru proiectele din domeniul gazelor naturale. Așadar, de ce ar trebui să legiferăm procedura incrementală dacă politica ne spune că ceea ce a fost deja construit este suficient și că infrastructura europeană este completă și integrată? Ei bine, nu este așa.
Deși infrastructura de gaze naturale s-a dovedit a fi rezistentă, modificările din trecut ale punctelor de intrare a aprovizionării și ale direcțiilor de flux au arătat că unele puncte ale rețelei sunt încă congestionate în sistemul european. În partea de vest a Europei există încă unele verigi lipsă esențiale (conexiuni încă limitate între Spania-Franța sau Franța-Germania), iar blocajele fizice sunt încă numeroase în regiunea Europei Centrale și de Est. Sprijinul financiar al UE a contribuit la construirea de noi interconexiuni transfrontaliere în multe părți ale Europei, acolo unde erau necesare rute alternative și integrarea pieței. Acest lucru ar fi în continuare necesar în țările ECE și ESE, motiv pentru care abordarea Comisiei de a nu mai permite nicio finanțare pentru dezvoltarea rețelelor de gaze este deosebit de contraproductivă și lipsită de viziune, deoarece încetinește integrarea în continuare a pieței, consolidează fragmentarea, împiedică eforturile de diversificare și accesul la surse alternative și întârzie eliminarea cărbunelui și decarbonizarea în țările noastre. Aceste repercusiuni nu ar fi putut fi intențiile inițiale ale Comisiei.
Ca o sugestie, procedura incrementală ar putea fi un test de preselecție sau de pregătire a pieței pentru dezvoltarea ulterioară finanțată de UE, confirmând că noua infrastructură va fi utilizată atunci când va fi gata, în timp ce evaluarea cererii ar fi, de asemenea, o indicație a ceea ce este cu adevărat necesar - toate acestea cu un proces și o punere în aplicare mult mai rapide și mai simple. Pe lângă test, ar trebui considerată o prioritate și eliminarea diferențelor de preț persistente între piețe. Ce înseamnă acest lucru? Procesul de creștere a capacității a avut ca scop eradicarea blocajelor și consolidarea integrării pieței și a concurenței. Cu toate acestea, este un semnal de alarmă faptul că diferențele de preț durabile între piețe au prevalat în mod constant, ceea ce înseamnă că piețele sunt fragmentate și nu funcționează corespunzător. Prin urmare, acele proiecte de securitate a aprovizionării și de diversificare ar trebui sprijinite financiar acolo unde diferențele de preț persistente încă denaturează funcționarea și integrarea pieței - în acest fel, concurența ar putea fi consolidată.
Prin urmare, noua Comisie ar trebui să reconsidere abordarea actuală și să ofere în continuare finanțare pentru proiectele care vizează o mai mare diversificare, consolidarea securității aprovizionării și concurența pe piață. Rapoartele recente privind Facilitatea UE pentru redresare și reziliență (RRF) sugerează că în bugetul RRF au mai rămas fonduri semnificative pentru sprijinirea reformelor și investițiilor statelor membre ale UE. Ar trebui să se ia în considerare din nou fie un fond direct, fie o finanțare RRF mai bine direcționată pentru proiectele de infrastructură de gaze naturale care sporesc diversificarea surselor și a rutelor, precum și securitatea energetică.
O reglementare adecvată și sprijin financiar pentru aceste proiecte alternative sunt necesare atât din motive de securitate energetică, cât și din motive de decarbonizare determinate de posibilitățile de trecere de la cărbune la gaz. Îmbunătățirea integrării pieței va sprijini diversificarea regiunii și va duce la o tranziție energetică mai eficientă, în care moleculele de gaz vor juca în continuare un rol crucial atât la nivel național, cât și regional.
Comentează