Un bărbat care era întins pe carosabil, în localitatea Târzia, a fost accidentat, mortal, miercuri seara, de un autoturism, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, potrivit Agerpres.
La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Târgu Neamţ şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
"Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a trecut peste o persoană ce se afla pe partea carosabilă. Pompierii au acţionat pentru extragerea persoanei de sub autoturism. Din păcate, bărbatul în vârstă de aproximativ 60 ani nu prezenta semne vitale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.
Comentează