Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piloții Aeroclubului României, un ultim omagiu pentru Regele Mihai

Facebook/ Marius Manea
regele mihai avion

Trenul Regal, în care se află sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, a ajuns, sâmbătă seară, în gara din municipiul Curtea de Argeş. După plecarea trenului din Gara Băneasa, piloții Aeroclubului României au făcut un ultim gest impresionant pentru Majestatea Sa.

O mică bucată de drum, trenul regal a fost însoțit de câțiva piloți care au adus un ultim omagiu celui care a fost mentorul lor, cel care a contribuit la dezvoltarea Aeroclubului României, instituție în cadrul căreia s-au format generații întregi de piloți.

Pasionat de aviație de mic, Regele Mihai a efectual primul zbor în calitate de pasager între București și Ploiești, în 1934, când avea 12 ani. Deși nu i s-a permis multă vreme să urce într-un avion, din cauza riscurilor pe care acest mijloc de transport le aducea, Regele a învățat să piloteze cu ajutorul pilotului Traian Udrischi, primul avion pe care l-a pilotat singur fiind un Junkers JU 52, model de fabricație germană. Regele Mihai avea brevet de pilot încă din România. În Europa, Regele a pilotat avioane îndeosebi pe ruta Băneasa – Londra şi Băneasa – Roma. În Statele Unite, a lucrat ca pilot de încercare pentru Lockheed Aircraft.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.