Piloţii din Formula 1 au participat la o cină în onoarea lui Sebastian Vettel, la Abu Dhabi

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 18-11-2022

Actualizat: 18-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: formula1.com

Cei 20 de piloţi angrenaţi în Campionatul Mondial de Formula 1 au participat joi seară, la Abu Dhabi, la o cină în onoarea germanului Sebastian Vettel, care va spune adio Marelui Circ după cursa din Emiratele Arabe Unite, ultima a sezonului 2022, informează Agerpres.

În vârstă de 35 de ani, Sebastian Vettel a cucerit patru titluri consecutive de campion al lumii la Formula 1, în 2010, 2011, 2012 şi 2013, sub culorile echipei Red Bull.

Majoritatea piloţilor care au participat la cina de joi au postat mesaje pe reţelele de socializare în care au ţinut să-i aducă un omagiu lui Vettel.

Astfel, britanicul Lewis Hamilton, septuplu campion mondial şi unul dintre marii rivali ai lui Sebastian Vettel, a scris un mesaj pe contul său de Instagram, alături de o fotografie în care apare împreună cu pilotul german.

"Am parcurs un drum lung ca piloţi şi vom continua să creştem ca oameni. În ciuda a tot ce s-a întâmplat pe pistă, creştem şi ne îmbunătăţim în fiecare zi. Ne-am adunat cu toţii pentru a celebra viaţa şi incredibila carieră a lui Seb în Formula 1. Aceasta este cu adevărat o seară pe care nu o voi uita niciodată", a precizat Hamilton.

Sebastian Vettel este unul dintre cei mai de succes piloţi din istoria Mondialului de Formula 1, ocupând locul al treilea în ierarhia all time a cureslor câştigate (53) şi în cea a podiumurilor reuşite(122) şi se află pe poziţia a patra ca număr total de pole position (57). El concurează în prezent pentru echipa Aston Martin, după ce a pilotat anterior pentru team-urile BMW Sauber, Toro Rosso, Red Bull şi Ferrari.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri