Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piscina din Sfântu Gheorghe, închisă din cauza pandemiei şi scumpirii utilităţilor, se redeschide

sursa foto: pixabay
piscina
Reprezentanţii Primăriei au menţionat că decizia a fost luată în urma ridicării restricţiilor pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi plafonării preţurilor la gaze şi energie electrică.

"Baza de înot şi recreere aflată pe strada Lunca Oltului urmează să fie redeschisă din data de 28 martie, după ce aceasta a fost închisă pentru mai multe luni de zile din cauza restricţiilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19, dar şi din cauza scumpirilor foarte mari la preţul gazelor şi energiei electrice. Pe lângă ridicarea măsurilor de restricţie impuse de pandemie, decizia de redeschidere a Piscinei din Sfântu Gheorghe este favorizată şi de plafonarea preţurilor la gazele naturale şi la energia electrică. Astfel, Sepsi Rekreativ beneficiază pentru luna februarie de o plafonare pe 360.000 de lei, ceea ce înseamnă că în loc de 480.000 lei va plăti 120.000 lei. Această reducere cu 75% va permite funcţionarea în bune condiţii a bazei de înot, însă, cu toate acestea, subvenţia din partea Primăriei rămâne consistentă pentru ca preţul mediu al biletelor să fie în continuare accesibil locuitorilor din oraş", se arată într-un comunicat postat vineri pe pagina de internet a Primăriei.

Potrivit sursei citate, odată cu redeschiderea piscinei va fi reluat şi programul "Iniţiere în sport", finanţat de Primărie, prin care peste 3.600 de copii din grădiniţe, clasele pregătitoare şi primare, vor putea să înveţe să înoate.

"Am simţit şi eu că oamenii îşi doresc acest lucru (să redeschidem piscina - n.r). Am spus că nu putem suporta un minus de 3 milioane de lei, dar un minus de 1 milion de lei putem să îl suportăm, pentru că şi aşa va fi un minus. Toţi cei care merg la piscină trebuie să ştie că biletul lor este subvenţionat de Primărie", a menţionat primarul Antal Arpad.

Acesta a mai spus că reabilitarea Bazei de înot, care ar fi trebuit să înceapă în acest an printr-un proiect cofinanţat din fonduri norvegiene, va fi amânată până anul viitor, după darea în folosinţă a piscinei de la Universitatea Sapientia, care va fi construită lângă Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe.

"Am decis să începem lucrările de modernizare la piscină doar anul viitor, vom vedea când şi cum va începe construcţia noii piscine la Sapientia şi poate reuşim să ne corelăm în aşa fel încât să începem aici lucrările atunci când deja va putea fi folosită piscina de acolo, ca să nu rămânem fără piscină", a mai spus primarul Antal Arpad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.