Airbus, unul dintre giganții industriei europene de apărare și aviație, intră direct în dezbaterea despre umbrela nucleară a Europei. Președintele consiliului de administrație, Rene Obermann, a cerut public ca Germania, Franța, Marea Britanie și „alte state europene dispuse” să pună la punct un program comun de descurajare nucleară, care să includă explicit arme tactice. Declarația a fost făcută la Berlin Security Conference și este una dintre cele mai radicale intervenții ale unui lider de industrie în discuția despre rolul armelor nucleare în securitatea Europei., notează Reuters.
Rene Obermann a descris „călcâiul lui Ahile” al Europei drept arsenalul nuclear tactic al Rusiei desfășurat la Kaliningrad și, mai nou, în Belarus. „Rusia ne amenință destul de public cu peste 500 de focoase nucleare tactice pe rachete Iskander staționate chiar la ușa noastră, în Kaliningrad, în plus față de cele nou desfășurate în Belarus”, a spus el, susținând că doar un răspuns nuclear credibil la nivel tactic ar putea restabili echilibrul de descurajare.
Solicitată să comenteze, o sursă oficială NATO a transmis că Alianța „nu a observat nicio schimbare” recentă în postura nucleară a Rusiei, semnalând astfel că, din punctul de vedere al comandamentului aliat, situația este monitorizată, dar nu necesită deocamdată o schimbare declarată a propriei doctrine.
Iskander la Kaliningrad: „rachete la ușă” pentru NATO
Kaliningrad este exclava rusă dintre Polonia și Lituania, practic o insulă rusească în interiorul spațiului NATO. Acolo, Moscova a mutat încă din 2016–2018 sisteme de rachete balistice Iskander-M, cu rază scurtă de acțiune, mobile, capabile să lovească ținte la circa 500 km și să poarte atât focoase convenționale, cât și nucleare.
Din Kaliningrad, mari părți din Polonia, statele baltice, sudul Suediei și chiar estul Germaniei intră în raza acestor sisteme.
Iskander sunt concepute să lovească rapid, cu traiectorii greu de interceptat, inclusiv cu manevre terminale, ceea ce le face periculoase chiar și atunci când poartă încărcături convenționale. În varianta cu ogivă nucleară tactică, ele devin un instrument de presiune strategică asupra flancului estic al NATO, pentru că pot lovi infrastructuri critice, aeroporturi sau noduri logistice fără a recurge la rachetele strategice intercontinentale.
În paralel, Rusia a început din 2023 să desfășoare arme nucleare tactice și în Belarus, inițial anunțând construirea unui depozit special și apoi declarând, în 2024, că transferul unei părți a focoaselor a fost finalizat. Controlul operativ asupra focoaselor rămâne la Moscova, dar mijloacele de livrare și infrastructura se află și pe teritoriul belarus, ceea ce extinde spre vest și sud aria acoperită de arsenalul nuclear tactic rusesc.
Ce înseamnă „nuclear tactic” și ce are deja Europa
Armele nucleare tactice sunt proiectate pentru utilizare pe câmpul de luptă sau la distanțe relativ scurte – de ordinul sutelor de kilometri – împotriva unor ținte militare sau infrastructuri specifice. Puterea lor poate fi mai mică decât a focoaselor strategice, dar efectele rămân devastatoare, iar escaladarea politică ar fi la fel de gravă: trecerea de la război convențional la folosirea armelor nucleare.
Europa nu este însă „neînarmată” din punct de vedere nuclear. Trei membre NATO – SUA, Marea Britanie și Franța – sunt puteri nucleare recunoscute. În plus, în baza acordurilor de „nuclear sharing” ale NATO, Statele Unite mențin aproximativ 100–150 de bombe nucleare tactice B61 pe teritoriul a cinci state europene: Germania, Belgia, Olanda, Italia și Turcia. Acestea pot fi livrate de avioane ale țărilor gazdă, în anumite condiții și sub control american.
Obermann sugerează însă un program nuclear de descurajare „comun și etapizat” la nivel european, care să nu se mai bazeze exclusiv pe umbrela SUA, ci în mod special pe implicarea Germaniei, Franței, Marii Britanii și a altor state dispuse. Miza implicită este transformarea descurajării nucleare dintr-un aranjament predominant transatlantic într-unul în care europenii au mai mult control direct și mai multă autonomie strategică, în contextul incertitudinilor politice de la Washington.
Comentează