Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Plângerea împotriva lui Băsescu, motiv de SCANDAL între PNL şi PSD

senat
Liberalii şi-au arătat nemulţumirea că şedinţa de  plen a Senatului a fost suspendată  după ce senatorii PSD au părăsit sala de plen pentru a participa la o reuniune cu premierul Victor Ponta şi pentru a semna plângerea penala împotriva presedintelui Traian Basescu, întâlnire care are loc la sala de grup de la Camera Deputatilor. Liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti a cerut o pauză de consultări de 10 minute, fiind nemulţumit de faptul ca şeful grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a cerut ca şedinţa să se suspende pentru o oră. Sârbu solicitase ca între 11.30 şi 12.30, când se dă votul final pentru proiectele organice, să fie luată pauza. El a menţionat că senatorii PSD au în acest timp o alta activitate la Camera Deputaţilor şi ca în aceste condiţii şedinţa în plen nu se poate desfaşura în cvorum. Citeşte şi: EXCLUSIV ONLINE – Plângerea penală depusă împotriva lui Traian Băsescu/DOCUMENT Propunerea lui Sârbu a fost aprobata de plen cu 63 de voturi "pentru", 21 de voturi "împotriva" şi trei abţineri. Decizia a fost criticata de liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti, care şi-a exprimat "surprinderea şi stupefacţia" în legatura cu aceasta decizie, în condiţiile în care senatorii au decis sa lucreze în plen şi miercuri pentru a evita adoptarea tacita a mai multor proiecte. "În ce fel PSD îşi susţine propriul guvern? Stabilindu-şi tot felul de întâlniri?", a comentat acesta. Pe ordinea de zi de marţi a Senatului sunt un numar de 65 de proiecte de lege şi iniţiative. Dupa pauza de consultări, Puiu Haşotti a anunţat ca discuţiile cu ceilalţi lideri de grup au fost "fructuoase" şi ca şedinţa acestei Camere se va desfaşura aşa cum a fost votat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.