Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenție, motivată până la primul termen / Decizia ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial

iccj.ro
ICCJ-judecator-instanta-proces

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii poate fi motivată până la primul termen de judecată. Decizia instanţei supreme a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 8 februarie 2024.

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (RIL) al instanţei supreme a admis acţiunea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj.

„Astfel, ICCJ a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, “în ipoteza formulării unei plângeri contravenţionale, dispoziţiile legale mai sus invocate nu exclud de la aplicare prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă”. Articolul 204 din Codul de procedură civilă prevede condiţiile de modificare a cererii de chemare în judecată. Chestiunea supusă dezbaterii judecătorilor privea termenul până la care poate fi contestată o contravenţie, cât şi motivarea acesteia. Divergenţele doctrinare şi cele jurisprudenţiale au pornit de la dezlegarea chestiunii potrivit căreia o plângere împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei, tocmai în considerarea particularităţilor unei astfel de cereri, introdusă în termenul prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dar nemotivată, ar putea fi anulată sau nu, în temeiul art. 196 din Codul de procedură civilă (Cpc), pentru nerespectarea prevederilor art. 194 lit. d) din acelaşi cod, „vizând necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, respectiv plângerea formulată””, potrivit ICCJ.

Astfel, analizând conţinutul textelor, ICCJ a apreciat că, în lipsa unor prevederi speciale contrare, şi plângerea contravenţională, similar oricărei cereri de chemare în judecată, trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art 194 Cpc, inclusiv motivarea în fapt, în caz contrar fiind aplicabilă sancţiunea anulării, în condiţiile prevăzute de art. 196 Cpc.

„Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, vizează atât formularea plângerii contravenţionale, cât şi motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privinţa ambelor operaţiuni”, arată ICCJ.

Decizia Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al ICCJ este obligatorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.