NASA a realizat de-a lungul anilor mai multe studii privind purificarea aerului, iar concluziile au scos la lumină o plantă de apartament extrem de eficientă: Dracaena.
Aceasta este considerată unul dintre cei mai buni purificatori naturali de aer, fiind capabilă să absoarbă substanțe toxice din încăperi și să producă oxigen chiar și pe timpul nopții.
Dracaena nu doar că îmbunătățește calitatea aerului, dar este și ușor de întreținut, adaptându-se rapid oricărui mediu – de la camere luminoase până la colțuri mai întunecoase. Este o alegere ideală pentru spațiile închise, mai ales în locuințele din zone urbane, unde aerul poate conține poluanți invizibili.
Ce face Dracaena atât de specială?
Conform studiilor NASA, această plantă are capacitatea de a elimina compuși toxici precum benzenul, formaldehida, tricloretilena și xilena, prezenți adesea în locuințele moderne din cauza mobilei, vopselelor sau produselor de curățenie.
Spre deosebire de multe alte plante, dracaena continuă procesul de purificare a aerului și pe timp de noapte, absorbind dioxidul de carbon și eliberând oxigen – un beneficiu major pentru cei care o țin în dormitor.
Cum se îngrijește Dracaena
Dracaena este o plantă tropicală, preferând temperaturile între 18 și 28 de grade Celsius. Este rezistentă la secetă și nu are nevoie de udări frecvente. Dimpotrivă, udarea excesivă poate dăuna, așa că este recomandat un sol bine drenat, eventual amestecat cu nisip.
Fluctuațiile bruște de temperatură și curenții reci trebuie evitați, dar în rest, planta nu este pretențioasă și se dezvoltă armonios în condiții obișnuite de apartament.
O plantă comună cu beneficii extraordinare
Deși este des întâlnită în locuințele din România, puțini știu că Dracaena se bucură de recunoaștere internațională datorită efectelor sale asupra calității aerului. Prin combinația dintre frumusețe, ușurință în îngrijire și beneficii pentru sănătate, ea devine un aliat de nădejde pentru un mediu mai curat și mai sănătos.
Comentează