Antrenorul echipei de fotbal FC Argeş, Andrei Prepeliţă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că obiectivele formaţiei sale în noul sezon sunt calificarea în play-off-ul Ligii I şi disputarea finalei Cupei României.
"Sezonul trecut am reuşit performanţa de a ajunge în play-off şi în semifinalele Cupei României, aşa că şi anul acesta ne dorim la fel. Să ne calificăm în play-off şi, de ce nu, să ajungem în finala Cupei României, acolo unde se poate întâmpla orice. Eu când am semnat contractul, obiectivul fixat este clasarea în primele şase locuri. Dar presiune există oriunde în fotbal, noi suntem obişnuiţi cu ea. Probabil că anul acesta vor fi mult mai multe echipe care îşi vor dori să intre în play-off. Va fi o concurenţă mai mare, mă gândesc la UTA, Sepsi sau Rapid, care sezonul trecut au fost în play-out. Va fi un campionat interesant, dar noi ne concentrăm pe noi, să încheiem noi în primele şase locuri", a precizat Prepeliţă.
Tehnicianul a menţionat că în perioada următoare clubul va mai transfera doi jucători.
"Au plecat mulţi jucători, au şi venit jucători, iar acum cel mai important lucru e să omogenizăm echipa, să creăm anumite relaţii de joc. Mai avem două săptămâni să punem la punct ultimele detalii. Lumea se aşteaptă la rezultate foarte bune, suporterii noştri cunosc fenomenul şi îşi doresc performanţă. Şi noi la fel. De aceea considerăm că am adus jucătorii potriviţi. În proporţie de 90 la sută lotul este complet, poate vor mai veni doi jucători. Unul e deja semnat, dar nu putem să-l anunţăm până nu va fi prezentat oficial. Şi există şi discuţii pentru un jucător cu profil ofensiv. Am adus jucători buni până acum, însă nu e vorba doar despre asta, e important să creăm omogenitate", a spus el.
Managerul sportiv Ion Vlădoiu s-a arătat la rândul său mulţumit de transferurile realizate până acum.
"A fost o perioadă stresantă, cu jucători care au plecat, cu alţii care au venit. Dar ne bucurăm că am realizat ce ne-am propus. Andrei Prepeliţă şi-a dorit mult aceşti jucători, iar eu l-am susţinut în permanenţă. Mă bucur că acum avem dubluri pe fiecare post. Dubluri valoroase... pentru că sezonul trecut nu am avut o bancă aşa de valoroasă şi totuşi am reuşit să ajungem în play-off pe ultima sută de metri. Acum dacă mai reuşim să aducem un vârf suntem puşi la punct pentru acest început de sezon", a menţionat Vlădoiu.
Planuri mari pentru FC Argeș: Ne propunem să ne calificăm în play-off şi să ajungem în finala Cupei României
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

89
Ana Bărbosu, performanță remarcabilă în play-off-ul campionatului universitar de gimnastică din SUA
89

26
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
26

59
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
59

102
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
102

67
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
67

50
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
50

16
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
16

22
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
22

28
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
28

42
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
42

41
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
41

58
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
58

43
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
43
















Comentează