PMB alocă 73 de milioane pentru RADET

Autor: Politic Scan

Publicat: 30-10-2015

Actualizat: 30-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primăria Municipiului București va aloca încă 73 de milioane de lei către RADET în 2015. Decizia este inclusă în rectificarea bugetară votată de Consiliul General în 29 octombrie.

Ștefănel-Dan Marin, primarul general interimar a declarat pentru Agerpres că RADET ar avea nevoie de un total de 350 de milioane de lei (50 pe care dorea să-i obțină din rectificare, plus alte 300 de milioane). El a mai spus că Primăria poate face împrumut la Trezorerie de până la 200 de milioane, dar că nu are intenția să folosească întregul plafon:

„Nu vom avea intenția de a merge în limita maximă de plafon de 30%, până la urmă este hotărârea CGMB care este suma cu care ne vom împrumuta”

Primarul interimar a mai declarat că, pe lângă rectificare și împrumut, Primăria va căuta „și alte surse de finanțare cu ajutorul Guvernului”

RADET a anunțat pe 29 octombrie că ar putea ajunge în imposibilitatea de a plăti furnizorii din cauza neaprobării bugetului regiei pe anii 2014 și 2015.

Dintre furnizorii regiei, ELCEN a pus deja poprire pe contul de subvenție al Primăriei în contul datoriilor RADET. Poprirea a fost redusă la 50%. Totuși, RADET consideră că ELCEN a pus condiții împovărătoare pentru această reducere.

Nu toată lumea este mulțumită de noua construcție bugetară. Viceprimarul Cornel Pieptea, PNL, reproșează primarului pe blog că a subestimat grav veniturile bugetare.

„... din doar 2 surse de venituri, deficitul este de aproape 145 milioane lei.”  (Cornel Pieptea)

Chiar „decizia de a corecta treptat bugetul este una corectă”, Pieptea rămâne nemulțumit că „1,2 miliarde lei, reprezentând 30% din bugetul Municipalității București pentru anul 2015, se duc pe subvențiile acordate la încălzire și transport public” . El consideră că Primăria nu a gestionat în mod corect cele două servicii publice, acestea devenind ineficiente.

Pieptea consideră că actualul nivel al subvenției stopează dezvoltarea sustenabilă a orașului. De aceea, spune el, nivelul subvențiilor constituie o provocare majora pentru ciclul administrativ 2016-2020.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri