DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PMP, către Marcel Ciolacu: Vorbiţi foarte des despre nevoia respectării legilor. Puneți pe ordinea de zi reducerea numărului parlamentarilor

Facebook
PMP

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, solicită vineri, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, introducerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen a proiectului referitor la reducerea numărului de parlamentari la 300, potrivit referendumului adoptat în 2009.

„În ultima perioadă, vorbiţi foarte des şi apăsat despre nevoia respectării legilor, a deciziilor CCR şi a voinţei cetăţenilor, dar şi despre ruptura de trecut a PSD şi nevoia de reformă a partidului. În virtutatea acestor principii exprimate public, Partidul Mişcarea Populară vă solicită punerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor a proiectului legislativ 462/2018 care are ca obiect reducerea numărului de parlamentari la 300 în conformitate cu voinţa cetăţenilor României exprimată prin referendumul din 22 noiembrie 2009. Adoptarea şi promulgarea în timp util (înainte de alegerile parlamentare) a actului normativ adoptat deja de Senat, dar blocat în sertarele Camerei Deputaţilor (instituţie pe care o conduceţi de mai bine de un an), poate produce efecte în ceea ce priveşte arhitectura viitorului Legislativ.

Cele 7.765.573 de voturi (88,84% din sufragiile valabil exprimate) favorabile reducerii numărului de parlamentari la 300 reprezintă mai mult decât scorul electoral obţinut de orice formaţiune politică sau candidat de când România a devenit o democraţie consolidată în epoca post-decembristă.

Pe această cale, vă reamintim decizia Curţii Constituţionale din România cu numărul 682/2012 care statuează că: „Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate, să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului (...) ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral".

Prin evitarea proiectului legislativ al PMP pe care nu doriţi să-l puneţi pe ordinea de zi, sfidaţi deopotrivă voinţa românilor şi decizia Curţii Constituţionale.

De asemenea, PMP vă informează că, în Italia, referendumul de reducere a numărului de parlamentari susţinut în 20 – 21 septembrie, a fost aprobat la rândul său cu o largă majoritate (69,96% din voturile vabil exprimate) şi acesta urmează să fie transpus în legislaţia italiană în următorii doi ani. Este o ruşine pentru Parlamentul României că, în 11 ani, n-a reuşit să pună în aplicarea dorinţa covârşitoare a românilor.

Corect ar fi ca, săptămâna viitoare, să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaţilor, această iniţiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci, domnule Ciolacu, veţi avea dreptul să vorbiţi despre respectarea Constituţiei şi a voinţei cetăţenilor. Şi abia după aceea oamenii vor începe să vă creadă că doriţi o reformă reală a PSD”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.