Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, solicită Guvernului, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, modificarea legislaţiei în vigoare şi acordarea de burse identitare pentru toţi elevii români din Ucraina şi debirocratizarea procedurilor, informează agerpres.ro.
Deputatul a adresat joi ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, o întrebare parlamentară având ca obiect "posibila modificare şi completare a HG din 25 ianuarie 2018 privind acordarea de burse de merit elevilor şcolilor româneşti din Ucraina".
În cadrul interpelării, Codreanu menţionează că pe 25 ianuarie Guvernul condus de premierul interimar Mihai Fifor a adoptat "o hotărâre (...) constând în acordarea de către MRP, pe bază concurenţială, a maximum 1.000 de burse lunare de merit a câte 200 de lei româneşti elevilor români din Ucraina, care vor avea o medie generală pe anul precedent de studii de 8,5 şi o medie la limba română de 8 în sistemul de notare de la 1 la 10 din România, ceea ce ar corespunde mediei generale de 10,2 puncte şi mediei la română de 9,6 puncte în sistemul ucrainean de notare de la 1 la 12".
El susţine că HG din 25 ianuarie a făcut obiectul reacţiilor mai multor organizaţii reprezentative ale românilor din Ucraina, citând în acest sens o scrisoare deschisă pe care, la 26 ianuarie, Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina" a adresat-o Guvernului României.
"Cele numai 1.000 de burse constituie o părticică foarte mică pentru numărul total de elevi, care este cam de peste 15 ori mai mare decât numărul de burse alocate. Am cerut în repetate rânduri autorităţilor române să stimuleze învăţământul în limba română din Ucraina şi să se acorde acest tip de sprijin tuturor copiilor şi profesorilor din şcolile româneşti. (...) Trebuie de avut în vedere şi faptul că comunităţile româneşti din Ucraina se raportează şi la modul în care intervin alte state în sprijinul celor de aceeaşi etnie cu ei care trăiesc în Ucraina. Exemplul maghiar este cel mai relevant şi eficient. În aceste condiţii, cerem prim-ministrului modificarea acestei hotărâri şi acordarea de sprijin financiar sub formă de burse pentru toţi elevii români care studiază în limba română în Ucraina", se arată în scrisoare citată de Codreanu.
În consecinţă, deputatul PMP solicită ministrului pentru Românii de Pretutindeni să aibă în vedere posibilitatea modificării HG din 25 ianuarie sub mai multe aspecte: "eliminarea obligativităţii cofinanţării de către asociaţiile, fundaţiile sau organizaţiile selectate cu 3% din valoarea finanţată efectiv, aceasta fiind (...) o măsură inutilă şi generatoare de birocraţie; schimbarea caracterului lunar al burselor cu cel anual şi acordarea lor într-o singură tranşă, pentru eliminarea birocraţiei şi incomodităţilor pentru elevii beneficiari, pentru organizaţiile reprezentative ale românilor din Ucraina şi pentru MRP".
Totodată, Codreanu propune "aducerea burselor la un cuantum rezonabil de circa 50 de lei româneşti calculat pentru o lună calendaristică (sau 450 de lei de elev beneficiar/an şcolar)" şi "creşterea numărului de elevi bursieri ai MRP din şcolile româneşti din Ucraina sau chiar transformarea burselor din instrumente de stimulare a performanţei şcolare în instrument identitar, de cointeresare a urmării cursurilor în instituţii şcolare cu predarea în limba română".
PMP cere Guvernului acordarea de burse identitate pentru toți elevii români din Ucraina
București
-2°C
Articole Similare

644
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză manipularea opiniei publice: nu judecătorii au „scăpat” dosare, ci politicul a făcut praf legea
644

1.333
VIDEO Crin Antonescu o acuză pe Oana Țoiu în scandalul MAE: „Ministrul de Externe trebuie să aibă mai mult discernământ”
1.333

1.431
Alarmă la Guvern: creșterea record a petrolului împinge carburantul spre 10 lei/litru, statul vrea să taie taxe
1.431

1.781
Victor Ponta, după scandalul cu Oana Țoiu: „România a devenit o junglă condusă de hiene”
1.781

1.445
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză reforme „complet negândite”: statul a împins justiția la limită, iar nota de plată o achită cetățeanul
1.445

794
Călin Georgescu, mesaj de 8 Martie: „Renașterea României începe în inima mamelor ei”
794

6.944
CANCERUL ROMÂNIEI
6.944

3.469
Propaganda USR, supărată pe Nicușor Dan. De ce propunerile pentru conducerea parchetelor sunt ale președintelui, nu ale PSD
3.469

21.032
Cine a urcat, de fapt, în avionul de evacuare în care fiica lui Ponta nu a fost primită: pe listă apar și persoane care nu se încadrează în criteriile invocate de MAE
21.032

1.946
VIDEO Avertisment de la vârful ÎCCJ: campania împotriva judecătorilor slăbește ultima apărare a cetățeanului în fața statului
1.946

18.402
Nicușor Dan a izbucnit la adresa autorităților, chiar în mesajul de 8 Martie: România mai are mute de făcut
18.402

5.179
Sever Voinescu avertizează că strategia șefului statului este calea cea mai sigură „să omori politic un președinte”. „Este un om complet lipsit de viziune politică și de simț politic”
5.179

2.956
Gheorghe Piperea o demolează pe Oana Țoiu în scandalul Ponta: Comportament nazistoid! E caz penal! Abuz în serviciu
2.956

















Comentează