Parlamentarii PMP vor vota împotriva propunerii facute de presedintele României pentru conducerea Serviciului Român de Informatii (SRI), Eduard Hellvig, a declarat presedintele Partidului Miscarea Populara (PMP), Eugen Tomac, luni, într-o conferinta de presa, la sediul partidului.
'Chiar daca nu avem un numar foarte mare de parlamentari, suntem un partid de opozitie si, prin urmare, pentru ca nici nu am fost consultati atunci când s-au facut aceste propuneri, pozitia noastra este, clar, de vot împotriva', a declarat presedintele PMP, întrebat de presa în acest sens.
Plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului voteaza luni dupa-amiaza nominalizarea liberalului Eduard Hellvig pentru functia de director al SRI.
AGERPRES
Comentează