PNL, atac sub centură: ”Azi e ziua PCR. La mulți ani, PSD! PCR trăiește!”

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 08-05-2014

Actualizat: 08-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PNL-iștii nu putea rata momentul și au lansat o nouă înțepătură la adresa PSD, pe care îi cataloghează drept continuatorii PCR, nu ai USL. 

”PSD a rupt legătura cu realitatea și trăiește într-o lume în care își dorește construirea acelui stat în care partidul este în tot și în toate. Astăzi, 8 mai, de ziua Partidului Comunist Român, mesajul nostru pentru PSD este să renunțe la minciuna de tip PCR, la păcălirea oamenilor cu realizări inexistente de tip PCR, la promisiuni triumfaliste precum ”electorata” sau lista de medicamente compensate, care sunt permanent amânate după propriul interes.


Un exemplu de comportament tipic perioadei dinainte de 1989 îl reprezintă acțiunea PSD din județul Olt, unde, în cursul nopții trecute, în 60 de localități au fost vandalizate toate bannerele și afișele PNL. Toate acestea au avut loc în contextul în care mâine a fost anunțată vizita în județ a primului-ministru, Victor Ponta, noul ”conducător iubit”.

În plus, faptul că premierul a amenințat și parlamentari este cu atât mai grav și ne arată prăpastia imensă între ceea ce spune președintele PSD și ceea ce face. Nu există nicio deosebire între amenințările lui Traian Băsescu la adresa Gabrielei Firea și amenințările lui Victor Ponta la adresa liderului grupului parlamentar al celui mai important partid de opoziție, George Scutaru.
Cerem PSD să renunțe la asaltul constant asupra justiției și la încercarea, tot de tip PCR, de a subordona instituțiile statului.

Totodată, cerem PSD, ca urmaș de drept al PCR, să spună adevărul românilor și să pună pe afișele sale din această campanie electorală adevărul: PCR trăiește! PSD a fost și rămâne continuatorul acestui partid și nu al USL”, susține purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri