PNL cere demisia lui Ponta şi a lui Dragnea: Au încălcat Constituţia!

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-01-2015

Actualizat: 20-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea Constituţională a publicat marţi motivarea deciziei de constituţionalitate a OUG 55/2014, cunoscută ca "Ordonanţa traseiştilor". Deputatul Valeria Schelean, copreşedinte PNL Caraş-Severin, susţine că motivarea deciziei CCR în privința ordonanței echivalează cu o moțiune de cenzură, iar Ponta și Dragnea trebuie să demisioneze.

"Termenii extremi de duri pe care Curtea Constituțională îi folosește referindu-se la numeroasele situații în care această Ordonanță a încălcat Constituția ar trebui să conducă de urgență la demisia întregului Guvern, în frunte cu autorii morali și legali ai acestei legi: Victor Ponta și Liviu Dragnea", afirmă Valeria Schelean.

Ceea ce este extrem de grav, în opinia deputatului, este că CCR a reținut faptul că Ordonanța Traseismului este o încălcare a statului de drept, așa cum se arată în motivarea deciziei. "Ponta și Dragnea au devenit demolatori ai Constituției României, iar decizia CCR demonstrează încă o dată de ce rămânerea acestora în fruntea Guvernului este un pericol pentru ordinea de drept din România", este opinia Valeriei Schelean.

Vezi AICI motivarea CCR!

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri