PNL cere urgentarea votului pentru legea alegerilor locale

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-04-2015

Actualizat: 18-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a făcut sâmbătă un apel către PSD ca proiectul legii alegerilor locale să fie votat săptămâna viitoare în Senat, pentru a ajunge în termen la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, iar modificările să poată fi puse în aplicare la scrutinul din vara anului viitor.

"Îi cerem PSD ca săptămâna viitoare, în Senat, să se voteze legea alegerilor locale. Timpul trece şi dacă Ponta este corect cu declaraţiile de până acum, atunci trebuie să înţeleagă că nu mai este mult până în iunie şi, conform deciziei Comisiei de la Veneţia, nu se poate schimba legislaţia electorală cu un an mai devreme, deci intrăm în criză de timp", a declarat Blaga, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa.

Liderul PNL afirmă că partidul său susţine în continuare ca primarii şi preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi în două tururi de scrutin şi că Victor Ponta este cel care vrea "să scape" de "baronii" săi şi care cere vot indirect pentru preşedinţii de consilii judeţene.

"Noi am cerut un grad mare de reprezentativitate pentru primari şi pentru preşedinţii de consilii judeţene. Am spus: hai, domnule, să revenim la votul în două tururi. Asta este poziţia noastră şi cu asta vom merge, aceste amendamente sunt depuse, le vom supune plenul Parlamentului. Ponta zice, domnule, ia să mergem cu primarii într-un singur tur, că eu am 2.000 de primari, ceilalţi au 1.000 - cu cărţile pe faţă, ca să nu avem alte discuţii. Faţă de baronii lui, tremură ca varga. Zice, da, domnilor, să vedem noi, o să mergem şi cu preşedinţii de consilii judeţene într-un singur tur, dar în subsidiar vrea să scape de ei şi să alegem indirect preşedinţii de consilii judeţene. Iar dacă PNL are de ales între două rele, atunci preferăm alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin votul indirect", a afirmat Vasile Blaga.

Întrebat dacă renunţarea la votul uninominal în cazul preşedinţilor de consilii judeţene nu reprezintă un regres, Vasile Blaga a spus că nu, atâta vreme cât acest tip de vot nu şi-a dovedit eficienţa nici în alegerile locale, nici în cele parlamentare.

"Nu este un regres pentru că prea multă putere la preşedinţii de consilii judeţene a făcut ca lucrurile să ajungă acolo în care câţi mai sunt în picioare? Dar problema este alta şi să dăm cărţile pe faţă, ca să nu tot vorbim una şi să facem alta. Ce s-a ales de votul uninominal? Că de fapt nu a fost un vot uninominal. Ştiţi vreunul ales el? Nu, au fost aleşi în colegii sub siglă de partid. Când a fost vremea PDL, a câştigat PDL, când a fost vremea USL, dacă puneau un pahar într-un colegiu şi îi puneau nume, era în Parlament. (...) Nimeni nu a intrat 'el', decât ajutat de o forţă politică. S-a ajuns în această situaţie în care, din nefericire, Parlamentul nu este în cea mai bună formă", a explicat Blaga.

Co-preşedintele PNL este de părere că fiecare partid trebuie să îşi asume calitatea oamenilor pe care îi trimite în alegeri, motiv pentru care liberalii agreează votul pe listă la alegerile parlamentare.

Propunerile PNL vor fi discutate, luni, la întrevederea pe care delegaţia partidului, condusă de Vasile Blaga, o va avea cu preşedintele României, Klaus Iohannis.

Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri