PNL desființarea impozitarea progresivă dorită de PSD: 'Este echivalentă cu condamnarea României la stagnare economică'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-09-2024

Actualizat: 13-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Purtătorul de cuvânt al liberalilor, deputatul Ionuț Stroe, spune să a crește taxele, mai ales într-o perioadă de criză, e „o cumplită greșeală”, iar PNL se opune ferm.

„Să crești taxele, mai ales într-o perioadă de criză, e o cumplită greșeală, iar PNL se opune ferm. Într-o economie ca a noastră, discutarea unui impozit progresiv în campanie este echivalentă cu condamnarea României la stagnare economică”, scrie pe Facebook Ionuț Stroe.

Economiile emergente din Europa, susține el, aplică cu succes cota unică, pentru că „acest model s-a dovedit a fi singura măsură eficientă care sprijină dezvoltarea și creșterea economică”.

„Avem nevoie de politici care să încurajeze investițiile și să stimuleze antreprenoriatul, nu de experimente fiscale care ne-ar putea trage înapoi”, încheie Stroe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri