PNL: Dragnea aduce comportamentul lui Năstase în PSD

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 24-07-2015

Actualizat: 24-07-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liviu Dragnea a fost pus în fruntea PSD cu un singur scop - să sugrume statul, bugetul tării să devină sursa de hrană pentru PSD, susține vicepreședintele PNL Raluca Turcan.

”Faptul că rectificarea la bugetul tării va fi prezentată întâi PSD arată exact cum gândește PSD cu noul președinte: precum rechinii care simt miros de sânge. Flămânzi și cu zilele numărate, încearcă să-și satisfacă poftele, alocând discreționar baronilor PSD banii colectați din taxe și impozite de la cetățenii acestei țări. Sute de primării din țara aceasta au primit la jumătate banii din fondurile care le-ar fi revenit din cotele defalcate din TVA, iar sute de primării înseamnă mii de cetățeni români care vor avea parte de proiecte europene blocate, de școli subfinanțate, de spitale în paragină, de lipsă de drumuri. Dar pentru PSD lucrurile acestea nu contează”, susține Turcan, într-un comunicat de presă.

Totodată, aceasta mai spune că PSD, după ce și-a demonstrat neputința de reformă, acum își arată și neputința de a sta drept în fata României.

Toți membrii PSD de bună credință ar trebui să ia atitudine. Aliații la guvernare ai PSD ar trebui să se revolte. Rectificarea bugetară este pentru România și toți cei care vor prosperitate și drum european pentru România ar trebui să respingă acest comportament la guvernare al PSD”, conchide aceasta.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri