Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, îi transmite fostului premier Victor Ponta că nu prin mesaje emfatice şi lipsite de simţul realităţii ajută Republica Moldova, punctând că, în această perioadă tulbure pentru această ţară, politicienii de la Bucureşti ar trebui să dea dovadă de tact şi înţelepciune.
"Nu cu mesaje emfatice şi lipsite de simţul realităţii ajutăm Republica Moldova! Noi considerăm că în această perioadă tulbure pe care o traversează Moldova politicienii de la Bucureşti ar trebui să dovedească tact şi înţelepciune, nu să lanseze mesaje iresponsabile, mai ales venite din partea unora care au deţinut funcţii de rang înalt în stat", a scris vineri Stroe pe Facebook.
El susţine că este momentul ca unii politicieni români să lase la o parte ''bufoneria politică'' şi să păstreze linia europeană a discursurilor.
"Un fost premier nu are voie să uite că funcţia pe care a deţinut-o îl obligă măcar la decenţă dacă nu la înţelepciune în mesajele pe care le transmite, mai ales pentru că a cunoscut în detaliu situaţia Moldovei", a arătat liberalul.
Fostul premier Victor Ponta a susţinut vineri că în ultimele două luni autorităţile de la Bucureşti au reuşit să exporte peste Prut "prostia, miopia şi dezinteresul caracteristic", iar, când cei de la Chişinău aveau cea mai mare nevoie de sprijin, liderii politici au plecat în vacanţă.
"Timp de mai mulţi ani, România a investit enorm în Moldova şi bine a făcut - sentimente, bani, proiecte, capital internaţional şi încredere. Aşa s-a ajuns ca premierul Iurie Leancă să semneze Acordul de Asociere la UE şi România să fie principalul partener comercial şi politic al Moldovei. Gazoduct, grădiniţe, SMURD, proiecte culturale, ajutor financiar şi instituţional, zeci de milioane de euro din banii noştri. Şi direcţia era corectă şi plină de rezultate palpabile! În ultimele două luni am reuşit însă să exportăm peste Prut prostia, miopia şi dezinteresul caracteristic de la Bucureşti! Trădarea Bucureştiului este cu atât mai condamnabilă cu cât nu ne mai aflăm în 1940, singuri împotriva unei URSS formidabil de puternică. Deci azi e pură laşitate şi prostie! Când cei de la Chişinău aveau cea mai mare nevoie de sprijinul nostru, liderii noştri politici au plecat în vacanţă", a scris Ponta pe Facebook.
PNL îl contrează pe Ponta pe tema crizei din Republica Moldova
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.501
Dana Budeanu: 'Urmașii rețelelor DIE nu vor păți nimic. Sunt 100% sigură că s-a luat șpagă'
1.501

2.303
VIDEO Călin Georgescu, atac la Guvern la ieșirea de la Tribunalul București: "Guvernul trăiește din banii poporului, poporul plătește ca ei să îl îngenuncheze". Ce a spus despre prețurile la carburanți
2.303

1.937
Ministrul Sănătății propune negocieri cu Pfizer: „Să transformăm o obligație financiară într-un câștig concret pentru pacienți”
1.937

2.771
Ion Cristoiu este convins că Ilie Bolojan ar putea primi lovitura chiar din partidul său: Există o grupare care l-ar schimba mâine. El a USR-izat guvernarea
2.771

4.749
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
4.749

939
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
939

972
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
972

1.801
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.801

4.220
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
4.220

1.211
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.211

2.809
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.809

5.092
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
5.092

23.442
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
23.442
















Comentează