PNL, lovitură în Parlament pentru Guvernul Grindeanu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-02-2017

Actualizat: 06-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Presalibera.net

Parlamentarii liberali nu votează bugetul de stat pe anul 2017, a declarat luni senatorul PNL Florin Cîţu. 

"Vă spun din start ferm şi răspicat: PNL nu votează acest buget al României pe 2017 - bugetul Dragnea", a spus Cîţu, la dezbaterile privind bugetul de stat din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, informează Agerpres

El a susţinut că există suspiciuni cu privire la datele care au stat la baza alcătuirii bugetului pe 2017, pe care l-a catalogat drept o "păcăleală".

Primul SONDAJ după scandalul ordonanţei: DEZASTRU pentru PSD

"Comisia Naţională de Prognoză a furnizat date ce se potriveau suspect de perfect cu programul de guvernare al lui Liviu Dragnea publicat în septembrie 2016", a arătat liberalul. 

Senatorul PNL a criticat modul în care s-au desfăşurat dezbaterile în Comisiile de buget-finanţe, susţinând că PSD a trecut în mod "fulgerător" acest buget, nefiind luate în considerare amendamentele. 

"PSD şi-a generat datele pe care a construit bugetul, a dat o ordonanţă (n.r. - OUG 9/2017) care le permite să distribuie bugetul după bunul plac şi au pregătit un pachet de modificare a legilor penale ca să nu mai meargă la puşcărie. (...) Acest buget prezentat de PSD (...) consider că este un buget care nu asigură o creştere economică a României, nu va pune mai mulţi bani în buzunarele românilor, va depăşi deficitul asumat şi nu ne dă perspectiva ca să spunem că la sfârşitul anului 2017 România a făcut un pas înainte din punct de vedere economic. PSD prezintă românilor un buget venit să mulţumească numai clientela politică, dar şi pe cei neavizaţi din punct de vedere economic", a adăugat Cîţu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri