Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL-PDL sar la gatul prefectului Capitalei: Rolul lui nu e de a-l ajuta pe Ponta

alianta-pnl-pdl
Deși a fost numit în funcție de premierul PSD-ist, interesul instituției prefectului nu este de a-l ajuta pe Victor Ponta să pună din nou mâna pe CGMB, ci de a impune, în sfârșit, legalitate în activitatea Consiliului General al Municipiului București. Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal solicită Prefectului de București, domnului Paul Nicolae Petrovan, să aplice legea în mod obiectiv și imparțial vis - á - vis de activitatea Consiliului General al Municipiului București. Aplicarea unor standarde duble în situații juridice similare va conduce la decredibilizarea și politizarea instituției Prefectului. Exercitarea dreptului de control al legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale, atribuție conferită de prevederile articolului 19 alin. 1, litera e) din legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată cu modificările și completările ulterioare, este una dintre cele mai importante prerogative aflate la dispoziția reprezentantului Guvernului României în teritoriu. Aplicarea unitară a acestei prerogative, în spiritul și litera legii, face diferența dintre acțiunea administrativă bazată pe lege, obiectivitate și imparțialitate și acțiunea administrativă nelegală bazată pe presiunile politice ale unei majorități guvernamentale. Ținând cont de: hotărârea Prefectului prin care se declară ca fiind nelegale ședințele de îndată convocate de către Consiliul General al Municipiului București în lunile aprilie și mai, pronunțarea Prefectului privind condițiile legale necesare convocării ședințelor de îndată ale Consiliului General al Municipiului București, decizia de adoptare a soluției de plângere prealabilă, conform articolului 8, alin. 1 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, modificată și republicată, prin care se dă posibilitatea Consiliului General al Municipiului București să corecteze starea de nelegalitate înainte de introducerea acțiunii în anulare la instanța de contencios administrativ, și, având în vedere principiile de legalitate, imparțialitate și obiectivitate, statuate prin lege, care trebuie să guverneze activitatea prefectului, solicităm domnului Paul Nicolae Petrovan să aplice aceleași standarde de îndreptare a stării de nelegalitate atât pentru ședințele de îndată ale Cosiliului General al Municipiului București din lunile aprilie și mai, cât și pentru ședintele din lunile iunie și iulie. În acest sens, considerăm că orice acțiune a instituției prefectului prin care este avantajată oricare dintre formațiunile politice reprezentate în Consiliul General al Municipiului București deturnează voința suverană a cetățenilor exprimată la scrutinul din luna iunie a anului 2012 privind alegerea autorităților administrației publice locale (Primar General și Consiliu General). Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal atrag atenția că emiterea unei altfel de decizii în cazul ședințelor de îndată ale Consiliului General al Municipiului București din lunile iunie și iulie, alta decât plângerea prealabilă, aduce atingere principiului separației puterilor în stat și reprezintă un atentat grav la adresa democrației. Domnia legii, imparțialitatea și obiectivitatea trebuie să rămână atributele unei bune guvernări exercitate de Prefectura Municipiului București.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.