Conducerea PNL caută soluții pentru resuscitarea imaginii partidului înainte de campania pentru parlamentare. Comunicatorii pe care orice partid se bazează pentru promovarea mesaajelor către electoratul țintă au primit ieri o lovitură. După o ședință de câteva ore cu prim-vicepreședinții și vicepreședinții liberali, conducerea a decis un mai bun control al aparițiilor pe sticlă. Cine nu va respecta noile condiții, nu va mai primi undă verde pentru mersul pe viitor la televiziuni, susțin surse liberale.
Ionuț Stroe și Adriana Săftoiu vor fi controlorii de trafic media. Cu alte cuvinte, colegii de partid care vor să apară sau primesc invitații la emisiuni tv, vor trebui să-i informeze pe cei doi cu privire la aceste intenții, iar în funcție de acordul acestora vor merge sau nu să dea cu subsemnații pe sticla televizoarelor.
Și nu oricum. Pentru a nu se crea partipriiuri politice, conducerea a institui și o măsură de precauție suplimentară: exponent al taberei vechilor liberali, Ionuț Stroe se va ocupa de controlul aparițiilor media a celor din fostul PDL, în timp ce Adriana Săftoiu ce provine din rândurile democrat-liberale va gestiona problema reprezentării la televiziuni a vechilor liberali, ne-au declarat sursele citate. Astfel, fiecare tabără va verifica și controla ritmul și frecvența aparițiilor în media a celeilalte părți pentru a se păstra echilibrul dorit și unitatea în mesajele ce vor fi promovate în numele partidului.
Membrii de partid care nu vor respecta noile dispoziții, mai ales parlamentarii dornici să-și facă precampanie și imagine înainte de testul electoral din toamnă, riscă să li se interzică aparițiile media pe viitor, așa cum s-a mai întâmplat în trecut cu unii dintre colegii lor, precum deputatul Mihăiță Calimente.
Comentează