Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL revendică o lovitură de proporții: revoluție în administrația publică locală

Facebook
pnl

Guvernul Ludovic Orban a adoptat, joia trecută, o ordonanță de urgență prin care se permite transferul unor lucrări de infrastructură la nivelul administraţiilor locale. Primăriile pot cere implementarea unor proiecte de infrastructură precum:

  • Transport rutier – variante ocolitoare, drumuri de legătură la drumurile naționale, autostrăzi, drumuri expres, drumuri alternative ca soluții pentru descongestionarea de trafic rutier, inclusiv modernizarea/reabilitarea acestora
  • Infrastructură feroviară - trenuri urbane, trenuri metropolitane sau alte soluții identificate prin studiile de trafic elaborate în acest sens, destinate serviciului public de transport în comun de călători

Liberalii spune că s-a realizat o adevărată revoluţie în domeniu.

Citește și: Planul în 3 pași pentru demiterea Guvernului Orban II - surse

„De 30 de ani aşteptăm o delimitare clară de competenţe între Guvern şi administraţia publică locală, care să însemne atât descentralizare deciziilor, dar, mai ales, o descentralizare a competenţelor, însoţită de cea financiară. PSD a eşuat în acest demers de mai multe ori, pentru că doar a mimat că vrea o administraţie locală modernă! Cel mai recent a fost în anul 2013, când, sub pretextul fals că vor să descentralizeze administraţia publică, conduşi de Dragnea, cei din PSD îşi propuseseră să împartă România în mici feude pentru baronii roşii. PSD-ului i-a convenit de minune să-i ţină pe primari captivi financiar şi să le dea bani cu ţârâita pentru fiecare proiect de investiţii, pentru că aşa au reuşit să stăpânească România aproape trei decenii şi să pună piedică dezvoltării reale a comunităţilor locale.

Decizia Guvernului Orban de a transfera, la cererea autorităţilor locale, realizarea unor proiecte de infrastructură, cum sunt de pildă centurile ocolitoare ale municipiilor şi oraşelor, este, fără îndoială, un pas enorm în sensul urgentării lucrărilor de investiţii şi al creşterii competenţelor locale! Un lucru foarte bun este faptul că acest transfer de competenţe vine la pachet şi cu finanţarea necesară, astfel încât autorităţile locale nu vor putea să mai invoce, ca în trecut, că nu le dă Guvernul bani”, a transmis deputatul PNL Ioan Balan.

„Acum, după ce Guvernul PNL a creat această revoluţie în infrastructură, orice primar harnic, care îşi doreşte să dezvolte oraşul, are posibilitatea să ceară de la Guvern dreptul de a construi varianta ocolitoare şi banii aferenţi”, a adăugat acesta.

În expunerea de motive a OUG, motivul invocat este atragerea cât mai multor fonduri europene:

  • „Proiectele de infrastructură sunt investiţii publice de importanţă strategică pentru România, care asigură creșterea calității vieții, conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene şi creşterea mobilităţii populaţiei şi a mărfurilor. Întârzierea implementării proiectelor de infrastructură are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), context care impune reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc.
  • Pentru anul 2020 riscul de dezangajare la nivelul tuturor programelor operaționale este în valoare de 2.154,81 mil. euro, iar cele mai mari valori ale riscului de dezangajare sunt înregistrate la nivelul Programului operațional Infrastructură Mare cu valoarea de 778,17 mil. euro, Programului operațional Regional cu valoarea de 740,13 mil euro și a Programului operațional Capital Uman cu o valoare de 382,16 mil euro. Riscul de dezangajare acționează deîndată, la sfârșitul anului calendaristic prin dezangajarea automată a sumelor din bugetul UE alocat României.
  • Riscul de dezangajare este concentrat în cea mai mare parte în zona proiectelor de infrastructură de transport, energie, mediu și în zona proiectelor de dezvoltare regională. Aceste proiecte de infrastructură sunt sezoniere, implementarea lor concentrându-se în perioada martie 2020 – noiembrie 2020”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.