DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO PNL şi Alianţa USR-PLUS au început strângerea de semnături pentru candidatura lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei

Facebook
Nicusor Dan

PNL, alături de Alianţa USR-PLUS, a demarat strângerea de semnături în Capitală pentru candidatul unic al Dreptei Nicuşor Dan la Primăria Capitalei. Nicuşor Dan a declarat că lupta sa e pentru toţi bucureştenii care vor să trăiască într-un oraş mai bun. Liderul PNL Bucureşti Violeta Alexandru a adăugat că echipa candidaţilor susţinuţi de cele trei partide este formată din oameni integri care iubesc Bucureştiul, nu precum Gabriela Firea care nici măcar nu locuieşte în Capitală, anunță news.ro.

„De fapt nu este lupta noastră, este lupta unei întregi clase de oameni, de bucureşteni pentru care contează bunul simţ, pentru care contează profesionalismul, care vor să se simtă pur şi simplu bine în oraşul în care trăiesc şi pentru care plătesc impozite. Noul Bucureşti înseamnă un oraş în care te mişti mai bine, în care respiri mai bine, în care câştigi mai bine. Noul Bucureşti înseamnă un oraş în care administraţia e parteneră cu cetăţeanul, e parteneră cu mediul de afaceri, e parteneră cu salariaţii, cu studenţii, cu persoanele în vârstă, cu persoanele cu handicap, cu bicicliştii, pietonii, conducătorii auto. Noul Bucureşti înseamnă să redăm în sfârşit Bucureştiul bucureştenilor, să facem din oraşul acesta un oraş în care să fim mândrii că trăim şi în care copiii noştri, peste 10 sau 15 ani să nu vrea să plece şi în care să vrea să rămână”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută joi la Piaţa Universităţii.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

La rândul ei, Violeta Alexandru a precizat că se poate ca Bucureştiul să arate mult mai bine decât acum, iar cheltuielile pentru Capitală pot fi făcute transparent. Ea a adăugat că echipa propusă de PNL şi Alianţa USR-PLUS pentru Capitală va fi aproape de cetăţeni şi se angajează să menţină transparenţa cheltuielilor în administraţia locală.

„Ştiu că se poate, se poate mai bine, mult mai bine, faţă de modul în care arată acum Bucureştiul. Se poate transparent, nu aşa cum arată cheltuielile astăzi sub PSD şi se poate cu respect pentru cetăţeni, se poate şi odată ce vom alinia această linie în faţa dumneavoastră, ne angajăm să arătăm că într-adevăr se poate. Echipa pe care PNL, alături de cea a USR-PLUS o aşază lângă cel pe care îl avem candidat la Primăria Capitalei, va avea decenţa să cheltuie bani pentru cetăţeni. Vom avea oameni integri care pot să propună proiecte cu adevărat sustenabile pentru Bucureşti. Se poate pentru că iubim Bucureştiul, ceea ce nu se poate spune despre Gabriela Firea, care nici măcar nu locuieşte în Bucureşti”, a spus Violeta Alexandru.

Şi reprezentanţii Alianţei USR-PLUS au anunţat că de marţi vor începe strângerea de semnături de susţinere online, printr-un mecanism aprobat de Autoritatea Electorala Permanentă (AEP). Decizia de a apela şi la această metodă vine în contextul în care numărul de cazuri de COVID-19 este în creştere în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.