Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL Sighetu Marmaţiei contestă dizolvarea BPL şi cere demisia preşedintelui organizaţiei judeţene

pnl.ro
pnl sigla

Organizaţia PNL din municipiul Sighetu Marmaţiei contestă dizolvarea Biroului Politic Local şi demiterea din funcţia de preşedinte a Oniţiei-Ivaşcu Daniela, cât şi numirea în funcţia de preşedinte a unei alte persoane, solicitând totodată demisia preşedintelui interimar al organizaţiei judeţene, arată o scrisoare deschisă adresată PNL şi remisă, vineri, AGERPRES.

Potrivit textului scrisorii deschise, reprezentanţi ai Biroului Politic Local PNL Sighet, format din 59 de persoane solicită public demisia Comisiei de Organizare a Alegerilor interne PNL Maramureş, formată din nouă membri şi a preşedintelui interimar Călin Bota, anularea deciziei cu nr 3/28.03.2017 emisa de C.O.A Maramureş, ca fiind nestatutară şi imorală.

Citește și: Ce îi cere Raeţchi (PNL) lui Grindeanu în memoria lui Corneliu Coposu și a bunicului premierului

"În data de 28.03.2017, Comisia de Organizare a Alegerilor emite decizia cu numărul 3/ 28.03.2007, prin care dizolvă Biroul Politic Local al PNL Sighetu Marmaţiei, demite din funcţia de preşedinte pe doamna Oniţa-Ivaşcu Daniela, numeşte în funcţia de preşedinte pe Mihali Anişoara Iulia şi numeşte un Birou Politic Local format din 10 membri, încălcându-şi grav atribuţiunile statutare, respectiv acelea de a organiza alegeri corecte, transparente, cu egalitate de şanse pentru toţi candidaţii. Precizăm faptul că, membrii BPL Sighet au acordat în data de 25.01.2017 un vot de încredere până la alegerile interne, doamnei preşedinte PNL Sighet Oniţa-Ivaşcu Daniela şi actualului birou, 42 de persoane votând şi semnând în acest sens pentru stabilitatea filialei", menţionează textul scrisorii.

Conform aceleiaşi surse, membri BPL Sighet, alături de alţi membri ai Organizaţiei Locale PNL Sighet, întruniţi în şedinţă săptămânală de partid, contestă şi afirmaţia a cinci membri de partid care au susţinut că ei reprezintă noua conducere a PNL Sighet şi doresc să preia organizaţia municipală.

"Precizăm faptul că cei cinci nu au activat în campania electorală de la parlamentarele din 2016, au boicotat în mod repetat toate acţiunile partidului, neavând nici cotizaţiile achitate luni de-a rândul la partid. Deoarece nu s-a ajuns la un consens în cadrul şedinţei, toţi membri vechiului Biroului Politic, alături de ceilalţi membri prezenţi la şedinţă (aproximativ 50 persoane), am părăsit sediul PNL Sighet în semn de protest, în incintă rămânând doar cinci persoane", mai arată scrisoarea deschisă.

Reprezentanţii PNL Sighetu Marmaţiei susţin că prin dizolvarea organizaţiei municipale se încearcă fraudarea alegerilor şi încălcarea flagranta a Statutului PNL, iar demersul Comisiei de Organizare a Alegerilor a venit atât în urma anunţului făcut de preşedintele organizaţiei, Oniţa-Ivaşcu Daniela, de a candida la preşedinţia PNL Maramureş, cât şi în urma semnalării de către aceasta a conducerii judeţene de faptul că au existat nereguli financiare în timpul preluării mandatului de preşedinte a organizaţiei municipale.

Conform documentului, Organizaţia PNL Maramureş este condusă, în prezent, de o Comisie de organizare a alegerilor formată din 9 membri, preşedinte fiind Călin Bota, care este şi liderul interimar PNL Maramureş, comisie desemnata în urma demisiei preşedintelui filialei PNL Maramureş, Mircea Dolha, în scopul strict al organizării alegerilor interne, iar la nivelul filialei judeţene a PNL Maramureş nu există Birou Judeţean de Conducere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.