Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL solicită DEMITEREA ministrul de Finanţe, după declaraţia cu privire la limitarea dreptului de a munci în străinătate

teodorovici

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, i-a cerut, marți, premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, dar și să se delimiteze public de propunerea acestuia de introducere a unui permis de muncă cu timp limitat în Uniunea Europeană.

”Propunerea ministrului Finanțelor Publice atacă dreptul românilor la muncă în străinătate și-i forțează să se întoarcă în țară după expirarea permisului de muncă într-o altă țară europeană. Este o măsură care încalcă principiile fondatoare ale Uniunii Europene și care întoarce România în perioada dinainte de aderare la comunitatea europeană. Anunțul unei măsuri care ar distruge unul dintre fundamentele pe care s-a construit Uniunea Europeană, respectiv libertatea de a munci în orice stat membru, arată că Guvernul României nu este pregătit să preia președinția Consiliului Uniunii Europene și că nu înțelege importanța acestui rol”, a declarat Ionel Dancă, potrivit unui comunicat de presă remis STIRIPESURSE.RO.

CITEȘTE ȘI: Creierul, influenţat de ce mâncăm: Alimente care îmbunătăţesc memoria şi capacitatea de concentrare

El susține că preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către România de la 1 ianuarie trebuie să fie un prilej pentru apărarea drepturilor cetățenilor români aflați la muncă în Uniunea Europeană și nu ”o ocazie de a-i forța să se întoarcă”.

”Propunerea ministrului Eugen Teodorovici demonstrează aceeași atitudine ostilă și răzbunătoare a Partidului Social Democrat împotriva diasporei românești care nu-i votează și împotriva românilor liberi care trăiesc din munca lor cinstită și care reușesc fără ajutor de la stat să-și întrețină familiile lor din țară și din străinătate. Partidul Social Democrat vrea să-i întoarcă în țara pe românii plecați la muncă în străinătate pentru a-i ține în sărăcie și dependenți de favorurile lor politice. Calea firească pentru a-i determina pe românii aflați în străinătate să se întoarcă în țară ține de dezvoltarea economică, a infrastructurii și modernizarea serviciilor publice la un standard occidental, toate aceste obiective aflându-se în contradicție cu agenda guvernamentală a PSD-ALDE”, a adăugat purtătorul de cuvânt al liberalilor.

Reacția lui Dancă vine ca reacție la faptul că ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marți, că le-a propus miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o țară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă. Oficialul de la Finanțe a susținut că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniștrii de finanțe din Europa.

De asemenea, Teodorovici a precizat că, spre deosebire de țările din Vest care au nevoie de o schemă contra șomajului, țările din Est, inclusiv România au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat, astfel că și aici abordarea trebuie să fie diferențiată pentru a asigura un echilibru.

CITEȘTE ȘI: Rezultate uimitoare: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci în fiecare zi ghimbir, timp de o lună . .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.