DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL vrea reducerea TVA la carne. Ponta, la legume şi fructe.

tva-carne
Duminică însă premierul Ponta declara că ar prefera să înceapă cu reducerea TVA la fructe şi legume. 'Proiectul presupune reducerea TVA, iniţial ne-am gândit la 5% să ajungem la acelaşi nivel cu TVA din Ungaria pentru carne în viu şi carcasă, însă pentru a exista aceeaşi măsură am predat proiectul pentru un TVA redus la 9% la tot ce înseamnă carne în viu şi carcasă. Din discuţiile cu federaţiile s-a ajuns la concluzia că proiectul ar trebui amendat să mergem (...) cu TVA pe tot lanţul de carne şi produse din carne. (...) Noi am predat proiectul. El va intra probabil în dezbaterea Senatului în luna care vine, urmând să-l aşteptăm după aceea în Cameră', a declarat deputatul liberal Nini Săpunaru. Nini Săpunaru crede că există posibilitatea ca un astfel de proiect să fie susţinut, în condiţiile în care şi Guvernul a anunţat intenţia de a scădea TVA la aceste produse. Liberalul a precizat că prin reducerea TVA se va ajunge la preţuri mai mici la carne şi la oprirea 'exporturilor false' în Ungaria şi alte ţări vecine. Şi deputatul liberal Gheorghe Dragomir, preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, s-a arătat convins că proiectul va fi susţinut, însă a afirmat că în situaţia în care Executivul va veni cu un proiect propriu acest lucru nu va deranja. Liderul deputaţilor PNL George Scutaru a precizat că Guvernul a anunţat posibilitatea reducerii TVA la carne, însă a subliniat că liberalii sunt reticenţi că o astfel de măsură ar putea fi pusă în practică de Guvern. 'Suntem reticenţi că o măsură care până la urmă este cerută de de mediul de afaceri, de producători, va fi pusă în practică de Guvern, fiindcă vedeţi atitudinea Guvernului la o măsură care a fost asumată cu termen clar 1 iulie 2014 - reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Dacă există voinţă, un angajament real al premierului, al ministrului Agriculturii, al noii coaliţii pentru o asemenea măsuri noi am depus proiectul de lege şi el poate fi susţinut de Guvern fiindcă nu am vrea să mai trăim iarăşi povestea unei OUG care ar trebui să pună în practică asemenea măsură şi care să fie amânate lună cu lună, an cu an, cum s-a întâmplat cu reducerea CAS cu cinci puncte procentuale sau cu măsura privind eliminarea impozitului pe profitul reinvestit. De aceea, depunem asemenea iniţiative legislative ca să vedem în ce măsură Guvernul Ponta 3 îşi respectă aceste angajamente', a adăugat George Scutaru. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.