DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Polițiștii anunță recordul anului, pe bicicletă: Au depistat un bărbat aproape de comă alcoolică. 'Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă'

Facebook IGPR
biciclist alcoolemie

Polițiștii anunță că au depistat, miercuri seara, un biciclist care avea o alcoolemie de 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Recordul anului, pe bicicletă…4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta este valoarea cu care a fost înregistrat, aseară, un biciclist, din Dâmbovița, pe drumurile publice.

Pe lângă faptul că avea o alcoolemie la care mulți oameni ar fi deja în comă alcoolică, biciclistul nu era nici echipat corespunzător circulației pe timp de noapte, observarea lui de către șoferi fiind aproape imposibilă.

Poate el crede că a avut ghinion pentru ca a fost sancționat, însă norocul lui și al celorlalți participanți la trafic a fost că polițiștii l-au descoperit în timp util și toată lumea a ajuns în siguranță acasă.

Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă", se precizeaza pe pagina de Facebook al Politiei Romane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.