DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Polițiștii din Olt efectuează cercetări, după apariţia unei înregistrări cu o minoră bătută pe stradă de alte două

www.mediafax.ro
polițiști

Poliţiştii au început, luni, cercetări pentru lovire şi alte violenţe în cazul unei fete în vârstă de 13 ani care ar fi fost lovită, pe o stradă din Slatina, de alte două fete, tot de 13 ani, iar agresiunea a fost filmată şi postată pe internet, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, în acest caz poliţiştii s-au autosesizat, luni, după apariţia unei înregistrări cu agresiunea, în mediul on-line. 

Într-o înregistrare se poate observa cum o fată, care stă aşezată pe jos, este lovită de o alta cu palmele peste faţă şi peste cap, este trântită la pământ, este lovită cu piciorul în zona cefei şi îi este pus piciorul pe cap.

Citește și: Gabriel Leș, reacție DURĂ după numirea lui Nicolae Ciucă la Apărare

Anchetatorii au stabilit că agresiunea s-a produs pe 19 septembrie în municipiul Slatina, pe strada Tunari. 

"La data de 28 octombrie 2019, în urma apariţiei în mediul on-line a unui filmuleţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, Biroul Ordine Publică - Compartiment Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de 'Lovire sau alte violenţe', faptă care ar fi fost săvârşită la data de 19 septembrie a.c., în municipiul Slatina, strada Prelungirea Tunari. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, două minore în vârstă de 13 ani, din municipiul Slatina, ar fi agresat o minoră, tot de 13 ani, în urma unui conflict spontan. Incidentul a fost filmat de o a patra minoră, de 14 ani, care a şi distribuit filmuleţul", precizează IPJ Olt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.