Poliţia Română anunţă că, în ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 141 de persoane.
Potrivit unui comunicat al IGPR, remis duminică AGERPRES, măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
"Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 24 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 117 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar", se precizează în comunicat.
În aceeaşi perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 13 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri.
"În 2 cazuri, măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu condamnarea cu executare, iar în 8 cazuri a fost înlocuită cu arestarea preventivă. De asemenea, în 3 cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestării preventive", se mai arată în comunicat.
Poliția Română, măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 141 de persoane
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

345
VIDEO Incident șocant în Cluj-Napoca: livrator bătut cu ranga și aproape călcat cu mașina, în plină stradă
345

6
Aproape 30.000 de miei au fost sacrificați în Buzău pentru masa de Paște
6

41
Doi tineri din Botoșani au fost reținuți după ce au șantajat o tânără cu imagini compromiţătoare
41

37
Bărbat reținut pentru trafic de droguri după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor ilegale
37

75
O jignire la adresa unei fete a dus la o bătaie în plină stradă, la Arad. Patru persoane au fost arestate
75

2.924
FOTO VIDEO A fost prins unul dintre cei mai cunoscuți hoți care "opera" în transportul public din București: Polițiștii l-au "filat" pas cu pas
2.924

33
Elevii din Bacău au învățat ce trebuie să conțină rucsacul de urgenţă
33

28
Bărbat de 57 de ani din Oituz, cercetat pentru deținerea ilegală de arme și cartușe
28

71
Șofer fără permis și sub influența alcoolului, imobilizat după o urmărire ca în filme
71

85
Și-a lăsat fiul să conducă mașina la 14 ani. Minorul nu a oprit nici la semnalul polițiștilor, a accelerat și a fugit
85

2.092
Dosarul fotografiilor Elenei Lasconi: ancheta DIICOT avansează, dar autorii din umbră rămân necunoscuți. Urmează audieri decisive
2.092

76
Trei persoane au fost reținute după ce au furat mai multe bunuri dintr-un apartament din Sector 2
76

2.566
Revoltă în Valea Jiului! Sute de mineri refuză să mai intre în subteran după ce au pierdut primele de Paște / Explicația conducerii
2.566
















Comentează