Echipele Politehnica Iaşi şi FC Voluntari vor juca pe teren propriu partidele tur cu Metaloglobus Bucureşti, respectiv Unirea Slobozia, conform tragerii la sorţi a ordinii disputării jocurilor din cadrul barajului de menţinere/promovare, organizată, luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, potrivit Agerpres.
Astfel, programul meciurilor tur este următorul:
Politehnica Iaşi - Metaloglobus Bucureşti
FC Voluntari - Unirea Slobozia
Barajele pentru menţinerea/promovarea în Superligă se dispută în dublă manşă. Meciurile tur vor avea loc în 24 mai, iar cele retur în 1 iunie.
Programul exact al partidelor va fi stabilit de FRF împreună cu deţinătorii drepturilor TV şi comunicat la o dată ulterioară.
La finalul ediţiei 2024-2025 a Superligii au retrogradat direct în Liga a II-a ocupantele ultimelor două locuri din play-out, Gloria Buzău şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Au promovat direct în Superligă ocupanta locului 1 în play-off-ul Ligii a II-a, FC Argeş, şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, aflată pe poziţia a treia. Formaţia CSA Steaua, care a încheiat pe locul al doilea în eşalonul secund, nu are drept de promovare.
Comentează