Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţia algeriană încearcă, pentru prima dată, să disperseze o manifestaţie a studenţilor

DIA-Algérie
Abdelaziz Bouteflika

Poliţia algeriană a intervenit marţi cu gaze lacrimogene, încercând pentru prima oară să disperseze o manifestaţie a studenţilor, după şapte săptămâni de proteste împotriva regimului condus până nu demult de Abdelaziz Bouteflika, relatează AFP potrivit Agerpres.


Fostul şef al statului a demisionat acum o săptămână, iar marţi parlamentul l-a desemnat ca preşedinte interimar al Algeriei pe Abdelkader Bensalah, preşedintele camerei superioare a legislativului, un apropiat al lui Bouteflika.

Mii de studenţi au ieşit marţi pe străzile capitalei pentru a protesta faţă de această numire, chiar dacă Bensalah are un mandat limitat la 90 de zile, în care trebuie organizate alegeri prezidenţiale la care nu are dreptul să participe.

Protestele declanşate la Alger şi în alte oraşe pe 22 februarie şi sprijinul armatei au dus la căderea de la putere a lui Bouteflika după 20 de ani, însă studenţii cer desfiinţarea în întregime a regimului său, din care face parte şi Bensalah

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.