Moartea jucătoarei Maddy Cusack, de la Sheffield United, la doar 27 de ani nu este considerată ''suspectă'' de către poliţia care investighează decesul, transmite Reuters.
Cusack a decedat săptămâna trecută din motive nedezvăluite. Poliţia a precizat într-un comunicat că a fost chemată la locuinţa ei din Hosley, miercuri 20 septembrie, când s-a certificat decesul jucătoarei, conform Agerpres.
După ce a mai jucat anterior la Birmingham City, Aston Villa şi Nottingham Forest, Cusack a devenit în sezonul trecut prima jucătoare din istoria clubului Sheffield care a disputat 100 de partide. Ea a lucrat şi ca director de marketing în cadrul clubului, care evoluează în liga secundă engleză, iar în luna iulie şi-a prelungit contractul cu Sheffield United.
Cusack a fost omagiată duminică, la meciul masculin dintre Sheffield United şi Newcastle United din Premier League, care a inclus depunerea unei coroane de flori, în frunte cu familia ei şi căpitanul echipei feminine, Sophie Barker, la mijlocul terenului, precum şi păstrarea unui minut de reculegere înainte de începerea meciului
Fanii i-au adus un omagiu aplaudând în minutul opt, numărul pe care Cusack l-a purtat pe tricou.
În plus, în meciul echipei feminine a Angliei contra Scoţiei, de vineri, în Liga Naţiunilor, jucătoarele ambelor echipe au purtat banderole negre în memoria lui Cusack.
Comentează