Poliţia turcă a reţinut vineri seara un ziarist francez care realiza un reportaj în provincia Gaziantep din sud-estul Turciei, informează AFP.
Olivier Betrand, care lucra pentru organizaţia media online Les Jours, nu a mai putut fi contactat de la ora 16.00 GMT (18.00 ora României), a precizat Isabelle Roberts, preşedinta organizaţiei. Potrivit acesteia, jurnalistul a fost reţinut "fără motiv". "Cerem eliberarea sa imediată. Suntem îngrijoraţi, aşteptăm veşti de la el", a adăugat ea.
Alături de ziaristul francez a fost arestat şi un fotoreporter turc care îl însoţea. Acesta a fost eliberat după câteva ore, a menţionat Roberts.
Organizaţia Reporteri Fără Frontiere a cerut de asemenea eliberarea ziaristului francez, a cărui arestare este "evident o intimidare". Reprezentantul organizaţiei în Turcia, Erol Onderoglu, a declarat agenţiei France Presse că soarta lui Bertrand depinde de guvernatorul provinciei Gaziantep, care ar putea lua o decizie în câteva zile.
Ambasada Franţei la Ankara a comunicat că este în contact atât cu Bertrand, cât şi cu autorităţile turce. Provincia Gaziantep de la graniţa Turciei cu Siria, unde s-au refugiat mii de sirieni şi irakieni, a fost în ultimele luni ţinta mai multor atacuri atribuite organizaţiei jihadiste Statul Islamic. AGERPRES
Poliţia din Turcia reţine un ziarist francez
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
90

12
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
12

22
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
22

27
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
27

25
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
25

19
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
19

19
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
19

22
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
22

20
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
20

2.865
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.865

4.010
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.010

288
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
288

6.902
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.902
















Comentează