Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliția a găsit 119 drogați la Festivalul Saga, unde tineri au murit de supradoză

droguri

Jandarmii bucureșteni și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 129 infracțiuni la Festivalul Saga din București care s-a desfășurat în perioada 3-5 iunie.

„Dintre acestea, 119 infracțiuni au fost pentru încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (deținerea de droguri, în vederea consumului propriu)”, au informat luni autoritățile. În aceste cazuri de încălcare a prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, se continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.

Celelalte infracțiuni constatate s-au referit la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și furt calificat.

Tot în această perioadă, polițiștii și jandarmii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.400 de lei, majoritatea pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.