DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Poliția e în ALERTĂ: au fost primite aproape 100 de SESIZĂRI legate de fraudarea alegerilor

facebook.com
politia

Autoritățile au primit până duminică la prânz 96 de sesizări privind posibile fapte care au legătură cu procesul de votare, dintre care un sfert nu s-au confirmat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

Până la acest moment nu au fost înregistrate evenimente deosebite de ordine publică, a precizat Monica Dajbog.

Citește și: Ludovic Orban a ajuns la urne: premierul stă la COADĂ, un tânăr în SCAUN CU ROTILE i s-a plâns de condiții

Au fost constatate 16 fapte contravenționale, pentru care s-au plicat amenzi în valoare de 8.700 de lei și 4 avertismente scrise.

S-au primit sesizări pentru 9 infracțiuni, pentru care sunt cercetate 5 persoane.

Cele mai multe sesizări au fost pentru continuarea propagandei electorale, turism electoral, vot multiplu, fotografierea sau filmarea buletinelor de vot în timpul exercitării dreptului la vot, sfătuirea alegătorilor la secțiile de votare.

În sectorul 5 din București polițiștii au fosst sesizați că într-o secție se distribuiau mai multe buletine de vot către anumiți votanți, dar aspectele nu s-au confirmat.

În Ilfov ai fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru comercializarea de băuturi alcoolice.

În Dâmbovița polițiștii aui fost sesizați despre existența unei camere de supraveghere video într-o secție de votare și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de violare a confidențialității votului.

În județul Timiș, reprezentantul unui partid politic a sesizat prin 112 faptul că a primit două buletine de vot pentru funcția de primar, dintre care unul avea deja aplicată ștampila pe un anumit partid politic. Se efectuează verificări.

La o secție de votare din localitatea dâmbovițeană Hulubești, s-a sesizat faptul că un candidat la funcția de primar influențează alegătorii. Și în acest caz se fac verificări.

În Caraș-Severin, polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe după ce în fața unei secții de votare a izbucnit un conflict spontan între două persoane.

În același județ, a fost primită o sesizare referitoare la faptul că la două secții de votare votanții intră în cabina de vot cu însoțitor. Au fost identificate mai multe persoane din localitatea respectivă care ar fi însoțit alegători în cabina de vot cu permisiunea președintelui secției de votare. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor.

La o secție de votare din Costinești, procesul electoral a fost suspendat pentru o oră după ce un votant a descoperit o greșeală de tipărire pe buletinele de vot. Procesul de votare a fost ulterior reluat.

Polițiștii din Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că la o secție de votare unul dintre votanți ar fi distrus mai multe buletine de vot. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus și, după ce ar fi aplicat ștampila cu mențiunea Votat, ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

În localitatea Cungrea din județul Olt, un bărbat a votat cu actul de identitate al concubinei, fără ca membrii secției de votare să observe acest lucru. După aproximativ 20 de minute a revenit cu propriul act de identitate. Se fac verificări.

La Sighet, Maramureș, structurile de specialitate ale MAI efectuează verificări după ce în presă au apărut informații privind cumpărarea de voturi.

De asemenea, au fost înregistrate mai multe sesizări de așa-zis turism electoral, toate fiind de urgență verificate. Vă reamintesc că pentru prevenirea acestor fapte, efectivele MAI organizează filtre rutiere în toată țară.

Un caz medical a fost înregistrat la o secție de votare din Bistrița-Năsăud, unde un bărbat a leșinat și în cădere a suferit un traumatism cranian. În acest caz a intervenit echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD.

De asemenea, în Prahova procesul de votare s-a întrerupt din cauza unor probleme privind alimentarea cu curent electric.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.