Patru suspecţi au fost investigaţi în cadrul investigaţiei asupra jafurilor din locuinţele unor jucători de la clubul Paris Saint-Germain, Marquinhos şi Angel Di Maria, conform unei surse a poliţiei franceze, citată de Reuters, potrivit Agerpres.
Citește și: INTERCEPTARE Avertismentul CODAT dat de 'cârtița' de la CI șefului de la Permise Suceava...
Cei patru suspecţi, cu vârste între 18 şi 29 ani, au fost arestaţi marţi dimineaţă, iar locuinţele lor au fost perchiziţionate de poliţie.
În luna martie, la un meci în deplasare cu Nantes, casa lui Marquinhos a fost prădată de hoţi, iar tatăl jucătorului a fost ţinut ostatic în timpul incidentului. În locuinţa lui Angel Di Maria, familia lui se afla de asemenea acasă în timpul jafului, dar nu i-a văzut pe infractori. Din casa argentinianului, hoţii au reuşit să fure un seif care conţinea bijuterii şi ceasuri evaluate la circa 500.000 euro.
Citește și: DOSAR Cum a ajuns DNA la `cârtița` de la CONTRA-INFORMAȚII Suceava...
Alţi doi jucători de la PSG s-au aflat în aceeaşi situaţie chiar în acest an. În ianuarie, hoţii au jefuit apartamentul portarului spaniol Sergio Rico, iar peste câteva zile acelaşi lucru s-a întâmplat acelaşi lucru la locuinţa atacantului argentinian Mauro Icardi.
Comentează