Poliția Ilfov cercetează dispariția unei ștampile de vot la o secție din Tunari

Autor: Diana Pană

Publicat: 01-12-2024

Actualizat: 01-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Poliţiştii din Ilfov au început cercetări după ce au fost sesizaţi că la o secţie de votare din Tunari a dispărut o ştampilă de vot. Procesul electoral a fost suspendat, din acest motiv, timp de o jumătate de oră.

Potrivit IPJ Ilfov, poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi, în jurul orei 10.00, că la secţia de votare numărul 286 din comuna Tunari a fost pierdută o ştampilă de vot, potrivit news.ro.

”În cel mai scurt timp, grupa de cercetare constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Otopeni s-a deplasat la faţa locului, pentru efectuarea de activităţi din competenţă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun. De asemenea, precizăm că activitatea electorală a fost suspendată, iar după aproximativ o jumătate de oră a fost reluată”, a transmis sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri