DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Poliția începe să ia măsuri împotriva angajaților din centrele de îngrijiri, care au infectat sute de pacienți: Anchetă în focarul de la Craiova

dosare ancheta

Poliţiştii au anunţat că au deschis dosar penal în cazul focarului de coronavirus de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova, acolo unde au fost confirmate 126 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar un beneficiar a murit.

„În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, la un cămin pentru persoane vârstnice din Craiova, mai multe persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul COVID 19. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin unitatea de parchet competentă”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Citește și: EXCLUSIV Am deslușit misterul! Cine sunt Ciprian Napi și Richard Rinu, ultimul fiind arestat pentru uciderea lui Emi Pian

DSP Dolj a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că este un focar activ de coronavrus la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova.

„În urma monitorizării bilunare de către DSP Dolj a beneficiarilor şi personalului de îngrijire din centrele rezidenţiale, în data de 24.07.2020 a fost depistat un focar în Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Unitatea funcţionează în două clădiri: una monobloc cu garsoniere, cu 2 scări de acces, 4 etaje şi o clădire cu 3 etaje. Iniţial, au fost depistate 24 de cazuri pozitive Covid 19, 16 la beneficiari, din 270 rezidenţi şi 8 la personal de îngrijire, din 100 persoane”, a transmis DSP Dolj.

Citește și: După uciderea lui Emi Pian, clanul Duduianu este dinamitat! Decizie de ultimă oră a Tribunalului București

Instituţia transmite că, ulterior, în urma testărilor repetate s-a constatat că focarul a evoluat.

„La data de 12.08.2020, situaţia este următoarea: total cazuri confirmate: 126 (100 rezidenţi şi 26 personal) 1 deces, rezident cu comorbidităţi. Toate cazurile au fost cu forme uşoare sau asimptomatice de boală, rezidenţii rămânând în centrul rezidenţial, unde li s-a asigurat îngrijire medicală de către personalul medical, angajaţi ai centrului, medici, asistenţi medicali şi dacă este cazul, tratament de specialitate, prioritate având cei cu simptome”, a m ai transmis instituţia.

Citește și: Rareș Bogdan își face praf noii colegi: ‘Nu cred că mai există undeva pe planetă’

Sursa citată a precizat că persoana care a decedat avea 87 de ani şi multiple comorbidităţi.

„Personalul de îngrijire pozitiv Covid 19 a fost izolat pentru evaluare clinică, paraclinică şi tratament la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova. S-au dispus următoarele măsuri: s-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-a monitorizat focarul permanent; carantinarea unităţii până la închiderea focarului; dezinfecţia tuturor spaţiilor”, a mai transmis DSP.

Citește și: Document. Lovitură pentru Cristian Popescu Piedone! Acțiune în instanță demarată împotriva sa

De asemenea, s-a dispus monitorizarea zilnică a stării de sănătate a rezidenţilor care nu sunt infectaţi cu virusul SARS-COV-2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.