Poliţia care anchetează cazul unei lucrări de Banksy furate, care a fost descoperită săptămâna trecută în podul unei ferme din centrul Italiei, a identificat mai mulţi suspecţi, a declarat marţi unul dintre anchetatori, potrivit DPA.
"Am identificat deja persoane care au jucat un rol în acest furt şi în transportarea [lucrării]", a precizat generalul Roberto Riccardi din cadrul carabinierilor italieni.
"Dar nu putem spune nimic altceva", a insistat el, în cadrul unei videoconferinţe cu mass-media străine.
Banksy a pictat imaginea unei tinere îndurerate pe uşa unei ieşiri de urgenţă de la sala de concerte Bataclan, din Paris, unde 90 de persoane au fost ucise pe 13 noiembrie 2015, în cadrul unui atac terorist.
Uşa a fost furată pe 26 ianuarie 2019 şi recuperată săptămâna trecută. Potrivit carabinierilor, lucrarea era ''bine ascunsă în podul'' unei case al cărei proprietar este un cetăţean italian cu domiciliul în Tortoreto, un oraş aflat la circa 85 de kilometri nord-est de l'Aquila.
Banksy este pseudonimul unui artist britanic care nu-şi dezvăluie identitatea şi ale cărui lucrări sunt extrem de populare şi obţin sume importante la licitaţii.
Poliţia italiană investighează mai mulţi suspecţi în cazul lucrării de Banksy furate
București
0°C
Articole Similare

162
Ultimul suflu al smirnei: schimbările climatice distrug o tradiție milenară de la curțile faraonilor
162

573
Butoiul cu pulbere din Ormuz: Teheranul avertizează forțele navale internaționale cu măsuri radicale
573

343
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski spune că Ucraina va răspunde prin 'măsuri simetrice' la așa-numitul 'armistițiu de Paște'
343

1.883
Anunț de ultim moment al Qatarului cu privire la activitățile de navigație maritimă
1.883

3.655
Netanyahu dinamitează negocierile de pace: 'Israelul va continua să lupte împotriva Iranului!'. Premierul israelian atacă inclusiv Turcia
3.655

64
Ucraina acuză Rusia de încălcarea armistițiului de Paște
64

64
Negocieri la Islamabad - Sâmbătă nu s-au semnalat atacuri în ţările din Golf
64

2.069
VIDEO Netanyahu: „Iranul a vrut să ne stranguleze”
2.069

1.031
VIDEO Criza carburanților în Irlanda: Transportatorii au blocat autostrăzi și o rafinărie
1.031

1.533
Consiliul pentru Pace al lui Trump, în impas: Miliardele promise pentru Gaza întârzie
1.533

142
Netanyahu spune că Hezbollah a plănuit să invadeze și să cucerească Galileea
142

44
"Ajunge cu războiul!", îndeamnă Papa Leon al XIV-lea
44

5.812
Desfigurat și cu răni grave - Ultimele date despre starea de sănătate a lui Mojtaba Khamenei
5.812
















Comentează