Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţist din Argeş, arestat pentru trafic de influenţă

thetimes.co.uk
arestat maini inchisoare catuse

Un poliţist din judeţul Argeş a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de influenţă. El ar fi primit 3.000 de lei de la un bărbat, în schimbul promisiunii că va interveni pentru cxa soţia acestuia să promoveze proba practică a examenului auto, anunță News.ro.

”La data de 13.10.2022, în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş au pus în executare un mandat de aducere privind un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, şef post poliţie, acesta având la acel moment calitatea de suspect”, a transmis, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2022, agentul de poliţie ar fi pretins şi primit suma de 3.000 lei de la un bărbat, în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă funcţionari din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeş (Serviciul Permise) pentru a-i determina pe aceştia să o ajute pe soţia bărbatului să promoveze proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

”Agentul de poliţie a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, unde, după desfăşurarea unor noi acte procedurale, s-a dispus faţă de acesta punerea în mişcare a acţiunii penale, iar procurorul de caz a emis ordonanţă de reţinere faţă de acesta, pe o durată de 24 de ore. În cursul zilei de 14.10.2022, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, instanţa dispunând faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai transmis sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.