Polițist găsit mort, în mașină: Tată a doi copii, bărbatul avea doar 37 de ani

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-04-2021

Actualizat: 20-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.gazetadenavodari.ro

Un poliţist în vârstă de 37 de ani a murit, marţi, el fiind găsit în stop cardio-respirator în maşina personală, care staţiona în centrul oraşului Tecuci, cu motorul pornit, o trecătoare fiind cea care a sunat la 112, dându-şi seama că ceva este în neregulă cu tânărul.

Potrivit directorului medical al SAJ Galaţi, dr. Mihai Polinschi, o femeie a sunat la 112 spunând că observă în zona centrală a municipiului Tecuci un autoturism cu motorul pornit în care se află un tânăr, cel mai probabil inconştient.

Ajuns la faţa locului echipajul de la SAJ, a constatat că bărbatul este în stop-cardio respirator, posibil de circa 30 de minute, au efectuat manevre de resuscitate şi l-au transportat la spital, care se află la circa 2 minute de locul în care a fost găsit.

Aici, tânărul de 37 de ani a fost declarat însă decedat, scrie news.ro.

Conform sursei citate, ar putea fi vorba despre un edem pulmonar acut sau de o afecţiune cardiacă, însă cauza decesului va fi stabilită în urma necropsiei.

Tânărul decedat era ajutor al şefului de post de la Nicoreşti, judeţul Galaţi. El era tatăl a doi copii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri