Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițistă din Arad, testată cu alcooltestul la serviciu. Rezultatul a uimit pe toată lumea

SEF POLITIE - ALCOOLTEST

O poliţistă din Arad a fost prinsă mahmură în timp ce aştepta să intre în serviciu. După o petrecere la care ar fi participat sâmbătă noaptea, poliţista, ofiţer în cadrul Biroului Protecţia Animalelor, a fost supusă unui control inopinat cu etilotestul.

 

Poliţista din Arad, în vârstă de 25 de ani, care se pregătea să intre în serviciu, nu a trecut testul pentru alcoolemie, acesta indicând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ea a avut însă noroc că nu a condus vreo maşină în drum spre locul de muncă, ci a fost doar pasager în alt autoturism.

„În dimineața zilei de 8 octombrie a.c., în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana, a fost efectuată o testare cu aparatul alcooltest a polițiștilor care urmau să intre în serviciu. În urma testării, în cazul unei polițiste de 25 de ani, alcooltestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetări, a reieșit că persoana în cauză nu a condus autoturismul spre sediul I.P.J. Arad, deplasându-se cu un autoturism condus de o altă persoană", se arată în comunicatul IPJ Arad, citat de Antena3.

„În baza celor constatate, comanda IPJ Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, pentru încălcarea prevederilor legii privind Statulul polițistului și a Codului de etică și deontologie a polițistului”, se mai arată în comunicatul IPJ Arad.

 

Tânăra poliţistă are o vechime de numai doi ani de zile în Poliţie, iar aceasta este prima abatere desciplinară

„Polițista a fost încadrată în anul 2021, prin concurs din sursă externă, până în acest moment nefiind cercetată/sancționată pentru alte abateri. Inspectoratul de Poliţie Județean Arad se delimitează categoric de astfel de comportamente, fiecare abatere urmând a fi analizată și sancționată în conformitate cu prevederile legii”, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.