Poliţiştii arădeni au dispus realizarea unei expertize cu privire la balustrada pe lângă care un copil de un an şi patru luni ar fi căzut de la etajul II, în interiorul unui mall din municipiu, fiind internat în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Timişoara, la Terapie Intensivă.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Lidia Cercega, a declarat joi, pentru AGERPRES, că cercetările au loc sub supravegherea unui procuror, pentru vătămare corporală din culpă. Dosarul este în continuare la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, care în aceste zile audiază martori şi reprezentanţi ai centrului comercial.
Biroul de presă al IPJ Arad a transmis, la solicitarea AGERPRES, că în acest caz s-a dispus realizarea unei expertize, de către specialişti, pentru a se stabili "dacă au fost respectate condiţiile de securitate" cu privire la modul în care a fost instalată balustrada pe lângă care ar fi căzut copilul, conform martorilor accidentului.
"Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la toate cauzele care au condus la tragicul eveniment", au adăugat reprezentanţii IPJ.
AGERPRES a transmis o solicitare scrisă reprezentanţilor centrului comercial în care a avut loc accidentul, încă de luni dimineaţă, pentru a oferi un punct de vedere referitor la împrejurările în care a avut loc accidentul, însă până în prezent nu s-a răspuns solicitării.
Referitor la starea de sănătate a copilului, conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a declarat că a primit o solicitare de la părinţi pentru a nu fi oferite niciun fel de informaţii către public sau presă.
Accidentul a avut loc sâmbătă seară. Martorii declaraseră că micuţul era însoţit de familie, dar la un moment dat s-a strecurat pe lângă o balustradă şi a căzut de la înălţime la parterul mall-ului.
"Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, într-un centru comercial din municipiul Arad, o persoană ar fi căzut de la etajul II. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj SMURD, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un minor de un un an şi aproximativ patru luni, care ar fi căzut de la etajul II din interiorul centrului comercial, unde se afla împreună cu mama sa. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Arad duminică dimineaţă.
Iniţial, victima a fost transportată în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, însă de acolo a fost transferată la Timişoara.
Poliţiştii au dispus expertizarea balustradei din mall pe lângă care ar fi căzut un copil
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

51
Schimbare de paradigmă în Educație: Directorii ies din tipar și devin manageri 'în toată regula'
51

41
Navigaţia pe braţul Măcin al Dunării, închisă
41

20
Simulare Bacalaureat/ Luni - prima probă; participă 95,59% dintre licee
20

6.520
Suntem aproape de un nou lockdown? Riscul e mare, dar de data aceasta motivul nu mai e Covid-19
6.520

2.770
VIDEO Accident grav pe Drumul Expres Craiova - Pitești: Autoturism spulberat de un autocar plin cu zeci de copii
2.770

167
Ajutor de stat pentru apicultori: ce sumă vor primi aceștia pentru fiecare familie de albine
167

13.955
Patru zodii se bucură de protecție divină, după echinocțiul de primăvară 2026
13.955

2.011
Fenomenul care a luat amploare și ingrijorează experții: Promovarea testosteronului și manipularea bărbaților, afacere de succes pentru influenceri
2.011

739
Horoscopul zilei de 24 martie 2026. Taurii simt nevoia să petreacă timp singuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta
739

1.588
Adevărul incomod despre traficul de persoane: nu sărăcia îl alimentează, ci cererea. Rețelele sociale, teren fertil de recrutare pentru traficanți
1.588

1.786
Apa pe care o bem zilnic, posibil risc ascuns: Legătura surprinzătoare cu boala Parkinson
1.786

3.429
FOTO Învie un adevărat simbol al Bucureștiului: Primarul Capitalei anunță că intră în reabilitare și revine la viață o clădire unde s-a scris istorie
3.429

750
Mesaj RO-Alert în Tulcea. Autoritățile avertizează: Posibile căderi de obiecte din spaţiul aerian
750
















Comentează