Polițiștii au deschis dosar penal și răspund acuzațiilor lui George Simion: Liderul AUR a cerut protecția SPP

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-11-2025 12:06

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele AUR, George Simion, acuză instituțiile de forță din București că discriminează opoziția și ignoră atacurile repetate la adresa partidului. El solicită intervenția SPP pentru protecția sa, a familiei și a colegilor din conducerea formațiunii. Inspectoratul General al Poliției Române anunță faptul că în urma plângerilor lui George Simion au deschis dosar penal și cercetează natura amenințărilor. De asemena, polițiștii au ținut să-i transmită liderului AUR că ”Poliția Română acționează în mod echidistant și imparțial, pentru protejarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența politică”.

George Simion cere SPP să îl apere și acuză că familia sa și AUR sunt terorizate: Poliția nu își face datoria

”În continuarea precizărilor transmise în luna septembrie, referitoare la amenințări cu moartea adresate unui om politic, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române este abilitat să facă următoarele precizări:

Poliția Română tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind amenințări, acte de violență sau alte fapte care pot afecta siguranța persoanelor.

În urma plângerii penale depuse a fost constituit un dosar penal, fiind derulate verificările procedurale prevăzute de lege, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și identificării persoanelor responsabile, sub coordonarea unității de parchet competente, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Instituția noastră nu tolerează comportamentele sau exprimările care incită la ură, violență ori care promovează ideologii extremiste.

Poliția Română acționează în mod echidistant și imparțial, pentru protejarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența politică, socială sau de altă natură.

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt garantate, conform Constituției României.

Însă, această libertate nu poate fi folosită ca pretext pentru încălcarea legii.

Amenințările, indiferent cui se adresează, reprezintă fapte grave, care sunt sancționate conform legii penale.

Poliția Română își desfășoară activitatea pentru protejarea cetățenilor și comunității conform prevederilor legale.”, arată un comunicat al Poliției.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri