Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii în acțiune: 178 de intervenții în școli și licee într-o săptămână

ipj cluj
politia

Poliţiştii au avut, în perioada 15-21 martie, 178 de intervenţii la evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă şcolilor şi liceelor, 42 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112, informează un comunicat de presă transmis duminică de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

"În perioada 15 - 21 martie 2024, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliţiei Române, peste 8.700 de poliţişti au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării, la şi de la cursuri, a elevilor. Au fost angrenaţi 6.157 de poliţişti în activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, au acţionat 1.147 de poliţişti", menţionează sursa citată, conform Agerpres.

De asemenea, au fost organizate 249 de acţiuni pe linia siguranţei în şcoli, fiind derulate 2.495 de activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 1.583 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 71.514 beneficiari. Dintre acestea, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying şi a celui de violenţă şcolară, la 1.067 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă.

Totodată, pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate 437 de activităţi, precum şi 486 de activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii.

De asemenea, au fost controlate 810 unităţi de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, fiind adresate 10 informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ.

Au fost efectuate verificări ale unităţilor de alimentaţie publică situate în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 37 de informări către instituţiile cu atribuţii specifice pentru remedierea neregulilor constatate, mai precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.